Connect with us

Subventii APIA

Adrian Oros: Subvenția APIA de 7.000 euro/fermă va fi în conturi pe 25 noiembrie!

Petroniu Gabriela

Published

on

APIA: Termenul pentru plata către fermieri a ajutorului de 7.000 de euro pe fermă!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre – 19 noiembrie 2020 16:45

Banii, cei 7.000 euro pe fermă, vor fi în conturi efectiv pe data de 25 noiembrie, dă asigurări ministrul agriculturii, Adrian Oros. Acesta a anunțat astăzi, joi 19 noiembrie, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului Romanian Food & Agribusiness Conference că banii vor fi încasați atât de crescătorii de animale cât și de agricultorii care au scheme pentru sectorul vegetal.”Am oferit fermierilor scheme de sprijin finanțate atât din bani de la bugetul național cât și din bani europeni. A fost o comunicare a Comisiei care spune că se pot acorda până la 2 la sută din totalul Fondului European de Dezvoltare Rurală (FEADER), asta însemna cam 160 de milioane de euro, din bani europeni care nu au fost utilizați în acest exercițiu bugetar 2014-2020. Am identificat și noi cam 150 de milioane de euro și am scris Măsura 21 prin care atât cei care activează în zootehnie dar și sectorul vegetal primesc aceste scheme de sprijin începând din 25 noiembrie, vor intra banii efectiv. Până acum s-au făcut acele controale administrative și verificarea fiecărei cereri depusă de beneficiari”, în cadrul celei de-a VIII-a ediţii a evenimentului Romanian Food & Agribusiness Conference.Suma care va fi plătită fermierilor este 150.000.000 euro, plafon ce se împarte tuturor sectoarelor. Cererile s-au depus la centrul județean/local al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură pe raza căruia beneficiarul își are sediul social/domiciliul, sau unde a depus cererea unică de plată pentru anul 2020, după caz. Potrivit unui grafic prezentat de MADR, în cadrul Măsurii 21 au fost depuse 122.986 de fermieri unici dintre care: sectorul bovine – 44.960 de cereri, sectorul ovine/caprine: 40.067 de cereri și sectorul legume/fructe și cartofi – 46.451 de cereri.Iată care sunt schemele pentru care se fac plăți pentru Măsura 21:Ajutorul de maxim 7.000 euro pe ferma bovinePentru fermierii care dețin între 5 și 90 capete de bovine se fac plăți prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Măsura 21 – Măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia Covid 19, prin care se acordă fonduri fermierilor din sectorul zootehnic respectiv sectorul bovin (inclusiv bubaline), în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității acestora.Beneficiarilor li s-a cerut să fie fermieri activi conform definiției din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1307/2013, respectiv a legislației naționale și să fie înregistrat la APIA cu cerere unică de plată pentru anul 2020. Mai mult, fermierii trebuie să dețină minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, înregistrate în RNE, cu condiția de a avea înscrise minim 5 UVM (Unitate Vită Mare) femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA. Fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin trebuie să aibă vârsta de minimum 24 luni la data de 1 iulie 2020.Ajutorul per beneficiar va fi de maxim 7.000  de euro și poate fi acordat în funcție de dimensiunea exploatației, astfel:
Între 5 UVM – 10 UVM – 1.000 de euro
Între 11 UVM – 20 UVM – 2.500 de euro
Între 21 UVM – 30 UVM – 3.500 de euro
Între 31 UVM – 40 UVM – 4.750 de euro
Între 41 UVM – 50 UVM – 5.000 de euro
Între 51 UVM – 60 UVM – 6.000 de euro
Între 61 UVM – 70 UVM – 7.000 de euro
Între 71 UVM – 80 UVM – 7.000 de euro
Între 81 UVM – 90 UVM – 7.000 de euro

Ajutorul de maxim 2.500 euro pe ferma ovine sau caprinePentru crescătorii de ovine/caprine pragul minim a fost de 50 capete femele adulte din specia ovine sau minimum 50 capete femele adulte caprine, înregistrate în RNE, la data de 1.07.2020, pe unitate de producție / exploatație cu cod ANSVSA. Fiecare femelă adultă din specia ovine sau caprine pentru care se solicită sprijin temporar cu caracter excepțional, trebuie să fi avut vârsta de minimum 12 luni la data de 1 iulie 2020.Exemplu: Dacă în exploatația cu cod ANSVSA figurează înregistrate la data de 1.07.2020 50 de capete femele adulte din specia ovine și 30 de capete fermele adulte din specia caprine, sprijinul temporar cu caracter excepțional se va acorda doar pentru 50 capete ovine (nu pot fi cumulate efective de oi și capre  din una sau 2  exploatații să rezulte minimul de 50 capete).Sprijinul pentru sectorul ovine sau caprine/exploatație în funcție de numărul total de ovine și caprine eligibile este:
între 50 – 100 capete  –  500 de euro
între 101 – 200 capete –  800 de euro
între 201 – 300 capete – 1.300 de euro
între 301 – 400 capete – 1.700 de euro
între 401 – 500 capete – 2.100 de euro
peste 500 capete – 2.500 de euro

Ajutorul de maxim 5.000 euro pentru sectorul legume/fructePentru sectorul vegetal solicitantul trebuia să fi depus cerere unică de plată în campania 2020, pentru una sau mai multe culturi aferente următoarelor coduri de cultură (APIA):
2517 (Cartofi timpurii, semitimpurii și de vară pentru industrializare);
3537 (Tomate câmp pentru industrializare);
3547 (Castraveți pentru industrializare),
6547 (Caiși și zarzări pentru industrializare);
6567 ( Cireși și vișini pentru industrializare);
351 (Legume proaspete anuale în câmp);
353 (Tomate);
354 (Castraveți);
251, 253 (Cartofi);
359, 360, 361, 362, 363 (Legume în solarii: tomate, castraveți, ardei, varză, vinete);
355, 356, 357, 358 (Legume în sere: tomate, castraveţi, ardei, varză);
654 (Caiși și zarzări);
6547 (Caiși și zarzări pentru industrializare);
6567( Cireși și vișini pentru industrializare)
655 (Piersici);
656 (Cireși și vișini);
801 (Zmeur);
802 (Coacăz);
803 (Căpșuni);
804 (Alți arbuști fructiferi);
971 (Teren sub sere și solarii cultivat).

Au putut beneficia de sprijin temporar cu caracter excepțional în sectorul legume-fructe cultivate în spații protejate (sere și solarii) legumicultorii care:
exploatează un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 0,30 ha, în conformitate cu datele înscrise în cererea unică de plată 2020;
-suprafața cultivată cu legume-fructe de minimum 0,10 ha;
-suprafața parcelei pentru legume de minimum 0,03 ha;
-suprafața parcelei pentru fructe de minimum 0,10 ha.

Pentru beneficia de sprijin temporar cu caracter excepțional în sectorul legume-fructe și cartofi cultivate în câmp:
solicitantul trebuie să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel putin 1 ha, în conformitate cu datele înscrise în cererea unică de plată 2020;
-suprafața cultivată cu legume-fructe și cartofi de minimum 0,30 ha;
-suprafața parcelei pentru legume și cartofi de minimum 0,30 ha;
-suprafața parcelei pentru fructe de minimum 0,10 ha.

De specificat că legumicultorii pot beneficia de sprijin temporar cu caracter exceptional în sectorul legume-fructe și cartofi, atât pentru legume cultivate în câmp, fructe și cartofi cât și pentru legume, fructe cultivate în spații protejate (sere și solarii). Pentru a beneficia de sprijin temporar cu caracter exceptional în sectorul legume-fructe și cartofi, solicitantul trebuie să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, în conformitate cu datele înscrise în cererea unică de plată 2020.Valoarea sprijinului pentru sectorul legume, fructe şi cartofi/exploatație în funcție de suprafața eligibilă este:
a) legume cultivate în câmp, fructe și cartofi

între 0,3 ha – 1 ha – 700 de euro
între 1,01 ha – 3 ha –  1.200 de euro
între 3,01 ha – 5 ha – 3.000 de euro
între 5,01 ha – 10 ha – 4.000 de euro
peste 10 ha – 5.000 de euro

b) legume, fructe cultivate în spații protejate (sere și solarii)

între 0,1 ha  – 0,29 ha – 700 de euro
între 0,3 ha – 0,5 ha – 1.200 de euro
între 0,51 ha – 1 ha – 3.000 de euro
între 1,01 ha – 2 ha – 4.000 de euro
peste 2 ha –  5.000 de euro.

Conform Ghidului Măsurii 21, publicat de APIA, termenul maxim până la care statul membru poate plăti suma forfetară este de 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobată de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Subventii APIA

PLĂȚI APIA 2021: Fermierii care își vor primi banii abia în ianuarie sau februarie!

Petroniu Gabriela

Published

on

PLĂȚI APIA 2021: Fermierii care își vor primi banii abia în ianuarie sau februarie!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre – 24 noiembrie 2020 15:24

O plată importantă pentru fermieri este pe lista Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) de abia în lunile ianuarie, februarie. Fermierii care au avut culturile de primăvară calamitate mai au de așteptat, anunță ministrul agriculturii, Adrian Oros.”La rectificarea de buget de ieri am primit sume în așa fel încât să plătim cuantum integral pentru culturile din toamnă iar pentru cele care au fost înființate în primăvară, unde din nefericire avem tot undeva la 1,2 milioane hectare, să le putem da în lunile ianuarie, februarie pentru că proiectul este notificat la Comisie și așteptăm aprobarea. Oricum acești bani nu acoperă pierderile reale de aceea trebuie să investim masiv în tot ceea ce înseamnă o strategie de gestionare a apei”, a anunțat Oros în cadrul unei conferințe care a avut loc marți, 24 noiembrie, la Buzău.Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat miercuri – 11 noiembrie, că proiectul de hotărâre de Guvern a fost deja notificat la Bruxelles pentru a primi aprobarea Comisiei Europene. Acesta a spus că este vorba din nefericire de 1,2 milione ha pentru care MADR ca avea nevoie de peste 1 miliard lei. Important de precizat că acești bani nu sunt acoperiți de actuala rectificare bugetară și cel mai probabil se vor achita din bugetul pe anul 2021.”Anul acesta vom primi toate cererile iar plata, așa cum am căzut de acord cu fermierii o să o facem la începutul anului viitor. Trebuie să așteptăm aprobarea Comisiei precum și resursele bugetare”, a mai spus ministrul.Cererile se vor depune la APIAConform unei declarații ținute duminică, 8 noiembrie, de către secretarul de stat George Scarlat din cele 1,2 milioane de hectare, 710.000 de hectare sunt cu suprafețe afectate la porumb și aproximativ 240.000 de hectare la floarea soarelui. Dar, a mai punctat acesta, sunt 15 culturi afectate și trebuie să se țină cont de toată suprafața.Acesta a mai spus că sesiunea de depunere a cererile ar putea dura 30 de zile. Despre anunțul acestuia citiți aici: Scarlat, MADR: Sunt puține șanse ca despăgubirile la culturile de primăvară să fie plătite anul acesta!Conform informațiilor disponibile pe site-ul MADR, din datele  întocmite de către comitetele județene pentru situații de urgență pe baza proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturi,  s-a constatat că o suprafață de peste 1,2 milioane ha cu culturi înființate în primăvara anului 2020, au fost calamitate până la un procent de 100% pe areale agricole importante la nivel național, precum și faptul că la nivel teritorial s-au înregistrat județe situate în zonele de sud-vest, sud, sud-est și est ale țării, la care suprafețele cultivate au fost calamitate până la un procent de 100% și care depășesc semnificativ procentul de 50% din suprafața agricolă a județelor în cauză.Cuantumurile pe hectar, apropiate de cele din toamnăÎn ceea ce privește cuantumurile la hectar ale acestui sprijin, în condițiile în care vorbim îndeosebi de culturi de porumb și de floarea-soarelui,  George Scarlat ”speră” că vor fi  la un nivel similar celui stabilit pentru culturile de toamnă.Reamintim sumele maxime pe hectar prevăzute pentru plată, din care s-a achitat, conform declarației premierului Orban, un procent de 82% din cuantum, pentru culturile de toamnă:
Grâu 925 lei/ha,
Secară 925 lei/ha,
Triticale 805 lei/ha,
Orz 912 lei/ha,
Orzoaică 951 lei/ha,
Ovăz 772 lei/ha
Rapiță 1002 lei/ha.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

Subvenția APIA pentru motorină – la plată din banii primiți la rectificarea bugetară!

Petroniu Gabriela

Published

on

Ordin MADR pentru plata subvenției APIA către agricultori și crescătorii de animale!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre – 24 noiembrie 2020 14:23

Fermierii primesc banii pentru o subvenție așteptată de toți agricultorii care au depus cereri. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți, 24 noiembrie, la Buzău, că sumele pentru ajutorul de stat la motorină, trimestrul II, au fost bugetate în rectificarea bugetară obținută de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).”(…) Am primit 1,3 miliarde lei la rectificarea bugetară. Din acești bani o să plătim și motorina pentru trimestrul II”, a fost vestea dată de ministrul agriculturii.Agenția de plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a reușit în acest an să achite doar trimestrul I pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 1 ianuarie – 31 martie (trimestrul I/2020). Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru.Astfel, fermierii așteaptă plățile și pentru trimestrul II aferent cantităților de motorină utilizate în intervalul 1 aprilie – 30 iunie. Până la data de 2 noiembrie inclusiv, fermierii au depus cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură, aferente perioadei 1 iulie – 30 septembrie (trimestrul III al anului 2020).

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

Avans APIA 2020: Peste 96% dintre fermieri au primit prima tranșă din subvenții!

Petroniu Gabriela

Published

on

Avertisment APIA! Fermierii care nu vor beneficia de subvenţii agricole în acest an!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre – 24 noiembrie 2020 13:08

Subvențiile pentru fermieri au ajuns în conturi. Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat marți 24 noiembrie în cadrul unei conferințe care a avut loc în județul Buzău că peste 96 la sută dintre fermieri au primit deja banii pentru avansul din subvențiile pentru Campania 2020. Potrivit acestuia, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a depășit cu 130 de milioane euro sumele transferate în conturi!”S-a aprobat rectificarea bugetară în ședința de guvern, unde Ministerul Agriculturii a primit o sumă de 1,3 miliarde de lei, o parte din ei îi redirecționăm pentru plata subvențiilor. Așa cum știu fermierii, avansul pentru subvenții se dă din 16 octombrie până pe 30 noiembrie. Noi astăzi am plătit peste 96 la sută dintre fermierii eligibili, 1,3 de miliarde de euro, și avem 130 de milioane achitați în plus comparativ cu perioada similară din 2019. Iar după 1 decembrie plătim restul subvențiilor, pentru că în avans se plătește până la maxim 85 la sută din sume”, a spus Oros.Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.Plăţile finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.