Connect with us

Subventii APIA

Ajutoare de minimis în agricultură 2021. Subvențiile care se plătesc de stat în acest an către fermieri

Petroniu Gabriela

Published

on

APIA a finalizat plata și pentru ULTIMA subvenție către fermieri!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


agrointeligenta.ro – 12 ianuarie 2021 07:33

Trei ajutoare de minimis și un ajutor de stat pe care producătorii din sectorul agricol se pot baza că le vor încasa de bugetul național în acest an. După ce a anunțat că programul Tomata va fi sistat, ministrul Agriculturii a precizat că alte patru măsuri de sprijin vor fi bugetate de stat în acest an și sunt sigure la plată pentru producătorii agricoli, incluzându-i aici și pe crescătorii de albine.”La finele anului am prelungit acea măsură de sprijin pentru racciza la motorină (…), am prelungit măsura până la finele anului 2023, vom continua programul Usturoiul – cum este cunoscut, pentru cele două rase tradiționale Bazna și Mangalița va continua, program de minimis pentru apicultură”, a declarat luni seară, la Agro TV, ministrul Adrian Oros.Conform declarațiilor ministrului Adrian Oros, cele trei măsuri de sprijin, dacă se păstrează în forma de anul trecut, vor însemna:
Ajutorul de stat pentru returnarea accizei la motorina utilizată în agricultură. Cuantumul de anul trecut: 1,5258 lei/litru;
Ajutor de minimis pentru cultura de usturoi. Cuantum maxim al sprijinului: 3.000 de euro pe hectar;
Ajutor de minimis pentru creșterea porcilor din rasele Bazna și Mangalița. Cuantum al sprijinului: 1.200 de euro pe cap de scroafă;
Ajutor de minimis pentru creșterea albinelor. Cuantum al sprijinului achitat anul trecut: 25 de lei pe familia de albine.

Pentru ajutoarele de minimis anunțate, Ministerul Agriculturii trebuie să publice Hotărâri de Guvern care să includă plafoanele pentru măsurile de sprijin și condițiile de eligibilitate, cu noile termene de depunere a cererilor.Toate cele trei ajutoare de stat se derulează prin Direcțiile Agricole Județene.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Subventii APIA

Șeful APIA despre ajutoarele de Covid-19: ”Toți fermierii eligibili – plătiți integral până la această dată”

Petroniu Gabriela

Published

on

Plata subvențiilor nu se oprește! Adrian Pintea, APIA: De la 2 decembrie începem campania finală!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre – 22 ianuarie 2021 10:07

Toți fermierii eligibili au fost plătiți până la această dată! Directorul general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Adrian Pintea, le transmite fermierilor care au cerut ajutoare de Covid-19 că toți beneficiarii eligibili au fost autorizați la plată până astăzi, 22 ianuarie.Adrian Pintea a anunțat prin intermediul celui de-al doilea număr al revistei agenției de plăți, APIAGRICULTURA că toate sumele pentru ajutoarele COVID-19 sunt plătite fermierilor.”(…) Mai mult decât atât, am implementat cu succes o serie de noi măsuri de sprijin cu caracter excepțional, care să răspundă nevoii imediate a fermierului român de a face față efectelor negative ale pandemiei, toți fermierii eligibili fiind plătiți integral până la această dată”, a arătat șeful APIA.Având în vedere declarația șefului APIA, fermierii care nu au încasat încă ajutorul de Covid – 19, fie că este vorba de cel prim Măsura 21 (maxim 7.000 de euro pe fermă) sau de ajutorul de stat (maxim 100 euro/UVM), se pot adresa funcționarilor APIA pentru a afla motivul pentru care sumele nu le-au fost achitate.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

1.000 de euro pe familie – subvenție plătită de APIA!

Petroniu Gabriela

Published

on

1.000 de euro pe familie – subvenție plătită de APIA!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


agrointeligenta.ro – 22 ianuarie 2021 07:54

Subvenție APIA de 1.000 de euro pe familie, echivalentul a 325 de euro de persoană! Aceasta este plata efectuată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), conform calculelor făcute de șeful APIA Covasna, Marius Popică, într-o evaluare privind aportul local al plăților efectuate în sectorul agricol.Făcând o analiză a sumelor plătite de APIA începând cu 2018, 2019 și 2020, în județul Covasna, Marius Popică a observat următoarele:
• sumele plătite de APIA au fost cuprinse între 55-65 mil euro/an,
• bugetul Consiliului județean Covasna, 53-63 mil de euro/ an.”Sumele plătite prin APIA sunt sensibil mai mari decât Bugetul anual al Consiliului Județean, la care dacă mai adăugăm și sumele intrate în județ prin plăți gestionate tot de MADR, prin AFIR, DADR, OARZ etc. putem să ne facem o imagine foarte clară a impactului activității noastre asupra bunăstării fermierilor. De asemenea, dacă sumele plătite prin APIA le raportăm la numărul de locuitori ai județului de aproximativ 200.000 loc. revine suma de 325 euro /cap de locuitor, respectiv aproximativ 1.000 euro / familie, de la caz la caz”, a explicat directorul executiv al APIA Covasna, în cadrul informații publicate de APIAAGRICULTURA, revistă ajunsă la cea de-a doua ediție.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

Șef APIA – anunț despre subvențiile ce se plătesc acum crescătorilor de animale!

Petroniu Gabriela

Published

on

Șef APIA – anunț despre subvențiile ce se plătesc acum crescătorilor de animale!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


agrointeligenta.ro – 22 ianuarie 2021 07:28

Subvențiile plătite crescătorilor de animale au reușit să crească numărul efectivelor, comunică un șef din cadrul APIA. Marius Popică, direcor executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură Covasna, anunță că prin sprijinul cuplat plătit pentru ovine și bovine, fermierii nu doar că au reușit să își păstreze exploatațiile, dar și-au și sporit numărul de animale. La acest moment, sprijinul cuplat din zootehnie se află în curs de plată, termenul final pentru autorizarea fermierilor la încasare fiind de 30 iunie.”Crescătorii de animale bine organizați în asociații sunt în număr de peste 3.500 în cazul crescătorilor de bovine, efectivele ajungând la 60.000 de capete vaci de lapte, respectiv 25.000 vaci de carne, observându-se o ușoară creștere a efectivelor de bovine după anul 2008 – 2009, care a precedat scăderii drastice a efectivelor de după revoluție, creștere datorată subvențiilor acordate prin APIA. Dacă până la Revoluția din 1989, efectivele de ovine erau de aproximativ 500.000 de capete efectiv matcă, până în anul 2006 efectivele au scăzut drastic, la 75.000 – 80.000 de capete efectiv matcă, la nivelul județului Covasna. Din 2006 până în prezent, datorită efectului benefic al subvențiilor de la Bugetul Național și din Fonduri Europene, numărul de ovine a crescut simțitor ajungând la 205.000 efectiv matcă la finele anului 2020, adică aproximativ 250.000 capete în total. Un important aport este cel al subvențiilor cuplate de producție și se regăsește în creșterea calității efectivelor de animale, prin efectuarea controalelor oficiale ale producțiilor, prin care s-au selectat animale de mare valoare genetică, mult mai productive, care în final aduc venituri mai mari atât prin subvențiile suplimentare, cât și prin sporul de producție, pentru fiecare fermier în parte”, a declarat directorul APIA Covasna, Marius Popică, despre plata sprijinului cuplat în zootehnie. Comunicarea șefului din cadrul APIA a fost făcut în cadrul celei de-a doua ediții a revistei editată de agenția de plăți – APIAGRICULTURA.Evoluția efectivelor de animale beneficiare de Sprijin Cuplat de producție zootehnie în județul Covasna este:
• bovine de carne, de la un număr de 750 cap. în 2016 beneficiare de Sprijin Cuplat, la 2169 cap. în 2020,
• bovine de lapte, de la 4831 cap. în 2016, la 12.680 cap în 2020
• ovine, de la 16.850 cap. în 2016, la 45.476 cap. în 2020Ce bani primesc fermierii pentru sprijinul cuplatIată care sunt subvențiile pe cap de animal pentru care s-a stabilit cuantumul și la care funcționarii APIA derulează autorizări la plată pentru Campania APIA 2020:SCZ – sprijin cuplat pentru specia bovine, categoria taurine din rase de carne și metișii acestora: 185,0103 euro/cap de animal adică 901,462 lei/cap de animal;
SCZ – sprijin cuplat pentru specia bovine, categoria vaci de lapte: 379,5340 euro/cap de animal adică 1.849,279 lei/cap de animal;
SCZ – sprijin cuplat pentru specia bovine, categoria bivolițe de lapte: 160,3359 euro/cap de animal adică 781,236 lei/cap de animal;
SCZ – sprijin cuplat pentru specia viermi de mătase: 90,0000 euro/cap de animal adică 438,525 lei/cap de animal;
SCZ – sprijin cuplat pentru specia ovine/caprine: 17,92 euro/cap de animal adică 87,217 lei/cap de animal.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.