Connect with us

Subventii APIA

DNA: Contracte de arendă și adeverințe false pentru subvențiile de la APIA!

Petroniu Gabriela

Published

on

DNA: Contracte de arendă și adeverințe false pentru subvențiile de la APIA!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre – 9 august 2020 20:10

Distribuie pe Facebook

A vrut să facă bani fără să muncească dar autoritățile au descoperit frauda. Procurorii Direcției Naționale Anticorupție o acuză pe o sătmăreancă ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în perioada 2012-2013, mai multe documente false (contract arendă, adeverințe, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate.Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 158.133 lei. Într-un context asemănător, inculpata a pus la dispoziția fiicei sale două documente false, pe care aceasta, fără vinovăție, le-a depus ulterior la APIA, obținând în această manieră suma de 20.624 lei.În cauză s-a instituit măsura sechestrului asigurător asupra unor terenuri ce aparțin inculpatei. De asemenea, s-au mai dispus măsura sechestrului asupra sumelor de bani deținute de către inculpată în mai multe conturi și poprirea asupra sumelor de bani cu care vor fi alimentate acestea.Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Satu Mare cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei inculpate persoană fizică, pentru săvârșirea infracțiunilor de:– folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (două infracțiuni),– participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene.Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 163.417 lei.”Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului, respectiv a acordului de recunoaștere a vinovăției la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, precizează procurorii DNA.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Subventii APIA

Avans APIA 2020: Cine sunt oierii care intră la plata primei tranșe din subvenții!

Petroniu Gabriela

Published

on

Avans APIA 2020: Cine sunt oierii care intră la plata primei tranșe din subvenții!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre – 28 septembrie 2020 13:54

Distribuie pe Facebook

Avans APIA 2020 pentru ovine! Crescătorii de ovine se află și în acest an pe lista subvențiilor în avans de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură cu schema Sprijinului Cuplat Zootehnic (SCZ)! Fermierii care au cererea unică eligibilă primesc 70 la sută din suma stabilită pe cap de animal pentru Campania 2020 iar plafonul alocat crescătorilor este mai mare decât anul trecut cu 7.000.000 de lei adică 71.300.000 de lei alocați față de 64.300.000 cât a fost în 2019.Oierii au avut termen limită data de 23 septembrie să mențină în exploatații animalele încrise pentru subvenție iar APIA poate calcula cuantumul pe cap de animal după ce sumele vor fi aprobate în ședință de Guvern.Banii ajung doar la oierii care sunt eligibili pentru Sprijinul Cuplat Zootehnic (SCZ)Avansul pentru animale se va achita doar oierilor care sunt eligibili pentru SCZ, adică acei crescători care au minim 150 de animale și maximum 500 de capete de femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, cu excepţia celor din Unitățile Administrativ Teritoriale (UAT) din zona montană definită în anexa 8.2 Lista zonelor eligibile M10, M11, M13 a PNDR 2014-2020, aprobat prin Decizia Comisiei C (2015) 3508/ 26.05.2015, publicată pe site-ul www.madr.ro, pentru care se solicită SCZ pentru un efectiv cuprins între 60 şi 500 de capete femele ovine şi/sau berbeci, inclusiv, pe beneficiar, care au vârsta de minimum un an la data de 31 martie a anului de solicitare.Fermierii care intră la plată au trebuit să respecte și următoarele condiții:
femelele ovine și/sau berbecii din exploatație pentru care beneficiarul solicită SCZ, să aibă vârsta de maxim 8 ani pentru femele și, respectiv, 6 ani pentru berbeci la data limită de depunere a cererii unice de plată;
efectivul de animale pentru care se solicită SCZ trebuie să fie identificat și înregistrat în RNE la data depunerii cererii;
să dețină registrul individual al exploatației, completat și actualizat, în conformitate cu prevederile Reg. (CE) nr. 21/2004;
femelele ovine și/sau berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie menţinute/menținuți, pe o perioada de reținere de 100 de zile de la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, în exploataţia pentru care s-a depus cererea unică de plată sau în exploataţiile asociaţiilor/cooperativelor/grupurilor de producători în care au fost transferate temporar pentru păşunat Sunt eligibile la plată inclusiv animalele care în perioada celor 100 de zile au suferit intrări, respectiv ieşiri în/din exploataţiile deţinute de acelaşi beneficiar;
berbecii pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală;
efectivul de femele ovine înscrise/înregistrate în registrul genealogic al rasei, secțiunea principală sau suplimentară, pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec înscris în registrul genealogic al aceleiaşi rase, secțiunea principală la 35 de femele ovine;
efectivul de femele ovine neînscrise și neînregistrate întrun registru genealogic pentru care se acordă SCZ respectă raportul de sexe de minimum un berbec cu certificat de origine la 35 de femele ovine;
solicitanții respectă normele de ecocondiţionalitate prevăzute la Art. 93 şi Anexa II din Reg. (UE) nr. 1.306/2013, pe întreaga exploataţie;
animalele beneficiază de sprijinul cuplat în zootehnie astfel:
– anual pentru berbeci până la împlinirea vârstei de 6 ani la data limită de depunere a cererii de plată;
– anual pentru femelele ovine până la împlinirea vârstei de 8 ani la data limită de depunere a cererii de plată.

Cât a fost subvenția pe cap de animal pe 2019Cuantumul SCZ pentru anul 2019 a fost de de 17,7173 euro/cap de animal adică 84,15 de lei pe cap de animal. Pe lângă acest sprijin fermierii au primit și Ajutorul Național Tranzitoriu în cuantum de 4,7157 euro/cap de animal adică 22,397 de lei/cap de animal.Avansul APIA – start din 16 octombrie la nivel naționalReamintim că Ministerul Agriculturii a anunțat că începând cu data de 16 octombrie, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură poate acorda plăţi în avans și în cadrul umătoarelor scheme de plăţi directepe suprafață:
Schema de plată unică pe suprafață (SAPS) cuantum 98,7381 euro/ha,
Plata redistributivă -primul interval: 1-5 ha, inclusiv cuatum 5 euro/ha, al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha, inclusiv 48,1053 euro /ha,
Plata pentru înverzire cuantum 57,8245 euro/ha
Plata pentru tinerii fermieri cuantum 36,6119 euro/ha.

De precizat că la acest moment, oierii nu știu ce sumă le va reveni la SCZ întrucât bugetul total alocat se împarte la numărul de animale eligibile, iar acesta din urmă nu poate însă stabilit.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

Ministrul Oros: Data de referință a ANT – folosită fraudulos. Dacă renunțăm, banii pot merge la SCZ pe animale reale!

Petroniu Gabriela

Published

on

Ministrul Oros: Data de referință a ANT – folosită fraudulos. Dacă renunțăm, banii pot merge la SCZ pe animale reale!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Agrointeligența – 28 septembrie 2020

Distribuie pe Facebook

Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a declarat într-o întâlnire pe care a avut-o cu fermierii din Galați că pentru plata Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT) se caută soluții astfel încât ”vânătorii de subvenții” să nu mai primească bani fără să mai aibă animale în exploatații. Ministrul de resort spune că o soluție ar fi ca această subvenție să nu se mai dea deloc, iar banii să fie transferați către bugetul Sprijinului Cuplat Zootehnie (SCZ), acolo unde subvențiile se plătesc pe animalele reale din ferme.
”Din păcate, nu o să putem, vom aduce anul de referință…o să-l actualizăm, dar nu știu cum o să-i putem opri pe acești șmecheri…pentru mine personal vânătorii aceștia de subvenții sunt cel mai mare pericol care s-a întâmplat agriculturii românești. Au venit în agricultură oameni care nu au avut nimic de-a face cu agricultura și au venit doar pentru subvenții, și în alte țări au venit, dar la noi parcă sunt cei mai mulți. Și foarte mulți bani sunt sifonați semilegal, aceasta este o modalitate semilegală, este legal, dar e imoral prin faptul că îți înregistrezi un număr de animale mai mare, după care tu 7 ani iei. Nu știu cum o să găsim soluția să scăpăm de această dată de referință sau renunțăm la ANT și spunem că banii ăștia îi dăm în SCZ și îi dăm măcar pe animale reale pentru că altfel va continua această fraudă, că practic este o fraudă. Vrem să facem în cadrul fiecărei măsuri și submăsuri și să alocăm fiecăreia o sumă distinctă să nu mai fie concurența aceasta care de multe ori este neloială”, a explicat ministrul Adrian Oros la Galați.
Data de referință, folosită fraudulos
Ministrul de resort a mai spus că România data de referință, care este 2013,  a fost folosită ”fraudulos”. Pentru ANT există un regulament, dar în nicio țară europeană unde se dă acest ANT, această dată de referință nu a fost folosită în mod fraudulos, noi și aici am reușit să fraudăm această dată de referință, acolo structura, practic numărul de animale și numărul de ferme este cam constant și niciun fermier nu-și scade brusc numărul de animale în mod voit, doar dacă dă o boală sau este un accident și atunci statul înțelege să îl ajute pe fermier și anii următori chiar dacă are animale mai puține decât inițial, ca să-și revină, să nu falimenteze, să nu tragă după el și pe alții că și acolo sunt în relații comerciale unul cu altul, se împrumută…Și atunci când am pus problema aceasta cu anul de referință 2018, că am încercat să forțăm printr-o lege…ăștia de la Comisie nu înțelegeau, că nimeni în Europa nu face așa ceva, să se înregistreze cu un anumit număr de animale, după care să și le vândă după care 7 ani să fumeze și să ia bani. Noi și aici am găsit o șmecherie”, a spus ministrul Oros.
Doar 5 țări mai dau ajutorul național tranzitoriu
Oros a mai explicat fermierilor că ANT-urile sunt primite de agricultorii și crescătorii de animale din 5 țări membre și a fost gândită ca o măsură care să egalizeze subvenția europeană la nivelul tuturor țărilor. ”Din nefericire aici sunt 2 aspecte, pe de o parte, majoritatea țărilor europene nu dau acest ANT, noi, bulgarii, ungurii, polonezii, suntem vreo 5 țări care dăm acest ANT. Acesta este ajutorul național tranzitoriu care se dă din bani de la bugetul național tocmai pentru a compensa faptul că în urmă cu foarte mulți ani, când s-a semnat tratatul de aderare, dar asta este istorie, nu are rost să ne plângem, dar explicăm oamenilor, subvențiile care atunci au fost agreate și semnate, s-a bătut palma și s-a semnat, subvențiile fermierilor din România și Bulgaria, că am intrat ultimii și deodată în Uniunea Europeană, au fost mult mai mici, urmând ca să ajungă la media europeană, la convergență abia în 2026”, a mai punctat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Acesta a mai completat că în privința convergenței nu mai poate fi schimbat nimic până în 2026. ”Nu mai poate fi schimbat nimic. Chiar dacă noi am crezut că acum începe un nou exercițiu bugetar și am tot susținut convergența. Nu, s-a bătut palma, s-a semnat, abia în 2026 media europeană va fi ca și subvențiile românilor și atunci s-a găsit această soluție: să se dea sprijinul cuplat pentru sectoarele aflate în dificultate, care este din bani europeni, este o din anvelopa generală și date pentru domenii aflate în dificultate tocmai pentru a sprijini sectoarele și ajutorul național tranzitoriu, tot din acele domenii, dar din bani de la buget”, a conchis ministrul.
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski a declarat luni, 21 septembrie, la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit) că CE nu este de acord cu continuarea ajutoarelor naționale de tranziție (ANT). ”(…) Încă o dată aș vrea să exprim punctul de vedere nefavorabil al Comisiei față de constituirea Ajutorului Național de Tranziție (ajutorul național tranzitoriu – ANT n.r)  pentru a se evita concurența neechitabilă pe piața internă. Vreau să vă reamintesc că aceste ajutoare naționale de tranziție au fost introduse în perioada anterioară de tranziție, în 2013 și s-a ajuns la un acord politic ca ele să se încheie în 2020. Cât privește sprijinul de venit suplimentar, complementar pentru tinerii fermieri aș vrea să clarific faptul că această dispoziție ne permite realizarea unei plăți egale prin diferențierea între plățile la hectar. Ca atare Comisia consideră că nu este necesar să se mai adauge o complexitate în plus”, a arătat Wojciechowski.
Prezent la reuniune, ministrul agriculturii Adrian Oros nu a menționat despre această plată. În schimb ministrul ungar al Agriculturii, István Nagy, a fost una dintre vocile care a susținut să cere menținerea acestei schemei pentru fermieri. ”Referitor la  plățile directe, sunt de acord cu propunerea președinției, salutăm în mod deosebit propunerea privitoare la plafonare, care va da statelor membre posibilitatea de a se alinia la nevoile specifice în ceea ce privește distribuirea fondurilor. Considerăm că și redistribuția fondurilor trebuie să rămână cu caracter voluntar, mai ales dacă statele membre hotărăsc să se folosească de plafonare. Cu privire la sprijinul voluntar, în materie de plafonare, dacă statele membre vor ar trebui să poată depăși acele 30% plus 2%. Pentru Ungaria, menținerea ajutorului de tranziție este fundamentală, de aceea vrem o propunere care să permită continuarea unei eliminări treptate a ajutoarelor directe. Eliminarea treptată acum ar crea probleme majore în sectoarele relevante. Reforma din 2008 nu conținea în textul său o eliminare structurată”, a spus István Nagy, în intervenția sa din cadrul reuniunii Consiliului Agrifish.
CITIȚI ȘI:Comisia Europeană – Punct de vedere NEFAVORABIL pentru plata subvențiilor ANT către fermieri!

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

Noi reguli pentru subvenția APIA. Facturile – obligatorii ca să demonstrezi că lucrezi pământul!

Petroniu Gabriela

Published

on

Noi reguli pentru subvenția APIA. Facturile - obligatorii ca să demonstrezi că lucrezi pământul!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Agrointeligența – 27 septembrie 2020

Distribuie pe Facebook

Fermierii i-au sesizat ministrului Agriculturii, Adrian Oros, că micii proprietari care dau în arendă terenurile ”îi șantajează” pe arendași să le rămână subvenția pe teren pe lângă arenda stabilită în contract. Romeo Burciu, un fermier gălățean, i-a cerut ministrului agriculturii să schimbe legislația astfel încât proprietarii de terenuri care fraudează legislația și cer subvenții să și demonstreze că lucrează suprafețele respective nu doar să încaseze banii.
”(…) Să vină și ei (arendatorii care încasează și subvenția n.r) la APIA să prezinte facturile de motorină, facturile pentru prestări servicii arat, discuit, semănat. Stau și așteaptă să ia subvenția și doar ne întreabă: Ce ai semănat pe pământul meu, că mă întreabă de la APIA. Nu vă mai spun că dacă au ghinionul să îi controleze trebuie să te duci de mânuță să le arăți unde este terenul, nici nu mai știu unde sunt terenurile”, a sesizat fermierul.
Ministrul spune că problema este una generală, la nivel european. Soluția: definiția fermierului autentic din nou PAC
Adrian Oros le-a transmis fermierilor că aceste plângeri nu s-au concretizat niciodată ”în scris”. Mai mult, ministrul a subliniat că această problemă, care este sesizată la nivel european, își va găsi soluția în noua Politică Agricolă Comună 2021-2027, unde se va defini clar ”fermierul autentic” ca fiind cel care lucrează pământul și trebuie să demonstreze și cu facturi acest lucru nu doar cu documente de utilizare a acestuia.
”Trebuie să recunoaștem că foarte puțini dintre fermierii care au întâmpinat problemele acestea au făcut și sesizări în scris pentru că ei evită să facă aceste sesizări în scris tocmai pentru a avea neplăceri cu proprietarii. Și atunci aceștia (arendatorii – n.r.) au căpătat curaj și în fiecare an sunt mai mulți care fac lucrul ăsta, ceea ce nu este benefic. Dar de ce cred eu că o să putem introduce în noile regulamente la nivel european pentru că discuția este și la nivel european, aceea de a se defini fermierul autentic, fermierul real pentru că și în alte părți unii, datorită subvențiilor, au intrat în zona asta, ei nefiind cei care lucrează pământul, nu sunt fermieri reali. Și atunci în această definiție a fermierului real, putem prinde în regulament și această modalitate prin care să probeze că este un fermier real și când își depune cererea să prezinte nu știu factura cu care și-a plătit lucrările, factura de la semințe, de la pesticide, de la îngrășăminte, ceva să demonstreze că lucrează cu adevărat pământul pentru cultura respectivă pe care spune că a înființat-o. Cred că este singura modalitate de a opri și de a diminua sau de a descuraja fenomenul ăsta care se pare că-i tot mai mare și îl obligă pe fermierul care lucrează să lucreze ilegal pentru că dacă dumneavoastră lucrați terenurile lor nu vă puteți înregistra cu cheltuielile pe care le faceți pe suprafețele respective”, a declarat ministrul Adrian Oros în cadrul unei întâlniri avute săptămâna aceasta cu fermierii din Galați.
Ministrul a mai completat că știe de existența acestui ”șantaj” făcut de arendatori către arendași dar în prezent regulamentele europene nu prevăd pentru subvenția pe suprafață să se prezinte documente care să demonstreze că pământul este lucrat și nu doar utilizat.
”Relația arendator – arendaș nu este o relație contractuală, e mai mult o înțelegere și acest lucru se întâmplă în general, eu am crezut că numai în anumite zone ale țării există fenomenul ăsta, dar se pare că e peste tot și din an în an mai accentuat. Proprietarii, de regulă cei mici (fermierii n.r), nu-și lucrează pământul de ani de zile, s-au obișnuit să-l dea în lucru la unul care are o fermă mai mare, o exploatație mai mare și de multe ori nici nu e terenul lui că am văzut fermieri mari care au teren arendat de la zeci și poate sute de proprietari cu care au aceste relații de cooperare. În ultimii ani, proprietarii depun cererile la APIA, ba mai îl și sună pe proprietar ca să-i perceapă arendă și an de an îl șantajează că dacă nu vrea așa dă pământul altuia. Situația asta există. Am spus și cred că singura soluție ar fi să le cerem în noul regulament ca atunci când își depun cererile să cerem minime documente. Acum, după regulament, și mă refer la regulamentul european, nicăieri nu spune că atunci când se depune cererea unică trebuie cerute acele documente, ci doar când se fac controale și doar când se fac sesizări”, a conchis ministrul.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.