Connect with us

Politic

MESAJ APIA DE ASTĂZI PENTRU FERMIERII CARE AȘTEAPTĂ BANII!

Matei Dorin

Published

on

OFICIAL! SUMA PLĂTITĂ FERMIERILOR de APIA PÂNĂ-N APRILIE 2020!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

OFICIAL! Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 – 27.10.2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri, reprezentând un procent de 74 % din numărul total al fermierilor, anunță APIA într-un comunicat transmis astăzi pentru AGROINFO.

Suma totală autorizată la plată este în valoare de 958.294.278,33 euro, astfel:
⦁ 729.621.987,43 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);
⦁ 190.714.573,34 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);
⦁ 37.957.717,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Reamintim că, în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei din 16 aprilie 2020, până la data de 30 noiembrie 2020, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.
Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:
– 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323/03/01.10.2020, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
– 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2019 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 001/2/03.1.2020, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).



Source link

Politic

CUM DEVINE RENTABILĂ O FERMĂ CU 18 VACI!

Matei Dorin

Published

on

ȘEFUL AFIR: FERMIERUL IA 80 DE BANI PE LITRUL DE LAPTE, LA RAFT E 6 LEI, CINEVA MĂNÂNCĂ MULT ȘI SUFERĂ FERMIERUL!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Crescătorul Roman Mezdrea din comuna Poiana Stampei, județul Suceava, deține o fermă cu 18 capete de bovine, din rasele Bălţată Românească, Pinzgau şi Brună de Maramureş. În luna octombrie 2020, Roman Mezdrea a inaugurat o mică fabrică de produse lactate, având o capacitate de până la 700 litri/ zi. Materia primă provine atât din ferma proprie, cât și de la crescătorii de vaci din localitate. Investiția a fost realizată prin Grupul de Acțiune Locală GAL «Bazinul Dornelor», pe Măsura 5, Axa 2: Soluţii inovative pentru o agricultură competitivă. Concret, fermierul și-a construit făbricuța din bani europeni.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 144.800,00 de euro, din care 130.319,99 euro – finanțare publică prin PNDR și 14.480,01 euro cofinanțare privată a beneficiarului.
Făbricuța de brânzeturi a prins viață din dorința de a transforma laptele gustos de la fermă, în produsele lactate naturale cu care au crescut și sunt obișnuiți localnicii comunei Poiana Stampei. Traseul laptelui este foarte scurt, de numai câteva ore. Asta face ca produsele obținute sub brandul ”La izvorul Dornei” să se bucure de o calitate superioară, păstrându-și toate valorile nutritive, dar și gustul autentic de demult.
În cadrul micii afaceri, se realizează produse tradiționale, dar cu echipamente de volume mai mari, din inox și în conformitate cu cerințele europene.
În cadrul proiectului am achiziționat utilaje agricole pentru recoltarea fânului și am construit făbricuța de procesare a laptelui, aici, mergând pe trei containere modulare, configurate și compartimentate conform cerințelor DSVSA. De asemenea, pentru spațiul de procesare am achiziționat un tanc de răcire pentru lapte, o vană de pasteurizare de 200 de litri, un separator de smântână profesional și o presă pneumatică pentru brânzeturi. Totodată, am achiziționat două vitrine frigorifice pentru prezentarea și vânzarea produselor, a spus Roman Mezdrea (în foto).
Produsele sunt comercializate prin punctul de desfacere propriu, aflat chiar în mica fabrică. Crescătorul produce în făbricuța lui din Poiana Stampei cășuț afumat, cășuț neafumat, ruladă cu șuncă, smântână, urdă, chișleac, lapte acru.
Proprietarul și-a propus pentru perioada următoare demararea procedurilor în vederea dobândirii mențiunii de calitate facultativă „produs montan” și extinderea vânzărilor prin rețeaua de magazine din marile orașe.
Urmează să intru într-un lanț de magazine care oferă spre comercializare produse tradiționale. În acest sens, am sprijin de la Agenția Montană Poiana Stampei, care mă va pune în legătură cu domnul Ion Baciu pentru a-mi vinde produsele în magazinele lui. În prezent suntem în curs de atestare a produselor noastre sub sigla de «produs montan».

Noi realizăm produse tradiţionale pe care orice gospodină le-ar putea produce în propria gospodărie, doar că singura diferenţă este reprezentată de echipamentele de volume mai mari, din inox şi conforme cu cerinţele europene, spune crescătorul.

Făbricuța de brânzeturi este amplasată pe strada Principală, nr. 59, din comuna Poiana Stampei, unde găsiți o gamă variată de produse lactate naturale.
Informații puse la dispoziția AGROINFO de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală.



Source link

Continue Reading

Politic

APROBATĂ DE GUVERN! SUBVENȚIA APIA DE 500 DE EURO PE HECTAR!

Matei Dorin

Published

on

ULTIMA ORĂ! DE CE SCADE SUBVENȚIA DE 3.000 EURO/HA LA USTUROI!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Comisia Europeană, la propunerea Guvernului Orban, a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de aproape 60 de milioane de lei pentru producătorii din sectorul viticol care au fost afectați de efectele pandemiei COVID-19. După aprobarea acestei scheme de ajutor de stat de către Comisia Europeană, guvernul a adoptat în ședința de guvern de aseară proiectul de ordonanță de urgență pentru instituirea acestui ajutor de stat. Este vorba despre un ajutor acordat producătorilor din sectorul vitivinicol în cuantum de 500 de euro pe hectar, dar nu mai mult de 100.000 de euro pe beneficiar. Bugetul total al acestui program este de 60 de milioane de lei, a declarat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la finalul ședinței de Guvern.
Schema de ajutor de stat se aplică producătorilor vitivinicoli care desfășoară activități pentru producerea strugurilor pentru vin, respectiv persoanelor fizice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, constituite în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016 și persoanelor juridice.
Schema se aplică pe întreg teritoriul României și se implementează de către Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, care reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei.
Se acordă un ajutor de stat sub formă de subvenție directă beneficiarilor, respectiv o subvenție egală cu echivalentul în lei a 500 euro/ha, dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Beneficiarii care solicită ajutorul de stat trebuie să îndeplinească, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului, următoarele criterii de eligibilitate:
a) să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu cerere unică de plată pe suprafață;
b) să exploateze plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole și să aibă pentru acestea depuse și înregistrate declarații de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare;
c) să nu depășească valoarea totală de 100.000 Euro/beneficiar în baza punctului 3.1 din Comunicarea CE – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), cu modificările și completările ulterioare;
d) să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare, faliment în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.
ACTE NECESARE
Beneficiarii care solicită ajutorul de stat depun cererea de solicitare a ajutorului de stat la centrele județene ale Agenției de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură, respectiv al municipiului București, pe raza cărora își au sediul social, însoțită de următoarele documente:
a) copie de pe B.I./C.I. al/a beneficiaruluisau certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerţului al beneficiarului, împuternicire şi o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, după caz;
b) coordonate bancare/trezorerie.
Perioada de depunere a cererilor şi a documentelor justificative este de 7 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.
Cererile însoțite de documentele justificative pot fi transmise și prin fax, poştă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția semnării de către reprezentantul legal al beneficiarului a fiecărei pagini a documentului transmis.



Source link

Continue Reading

Politic

MINISTRUL OROS: AJUTOR DE 100 DE MILIOANE DE EURO/AN PENTRU SERE ȘI SOLARII!

Matei Dorin

Published

on

ȚĂRANII DIN OLT: PRODUCEM ȘI ARUNCĂM LEGUMELE la GUNOI! PIEȚELE SUNT ÎNCHISE!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

OFICIAL. Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că fermierii români vor beneficia, în fiecare an, timp de 7 ani, de 100 de milioane de euro, ajutor pentru construirea de sere și solarii. Potrivit șefului MADR, va fi o nouă măsură de finanțare a agricultorilor români, lansată în premieră pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027.

Din bani europeni, care sunt cerți și care vin timp de 7 ani, deci, pentru programul din legumicultură, sere și solarii, vor veni în fiecare an 100 de milioane de euro din care fermierii să-și facă sere și solarii. Pentru cei mici, singura soluție realistă este să se asocieze. Dacă se asociază știm cu toții, puterea lor de negociere crește și atunci când își procură inputuri, semințe, pesticide, răsaduri, orice, dar și atunci când vând, pentru că pot să vândă cantități mai mari, să asigure o anumită ritmicitate și o anumită standardizare, altfel vor rămâne doar unul.
De aceea, concret, dacă cineva accesează o măsură de procesare, de depozitare, este știut, intensitatea de sprijin este 50%, dacă este în cooperativă, deja intensitatea de sprijin este 70%, dacă este și într-o zonă defavorizată, crește la 90%, în așa fel încât să-i stimulăm, nu să-i obligăm, pe producătorii mici să se asocieze ca să devină rentabili pe termen lung. 100 de milioane de euro este mult mai mult decât s-a dat până acum, pentru că, până acum, nu a fost o măsură dedicată pentru acest segment. A fost doar investiții în exploatații agricole și foarte mulți care făceau puncte duceau acești bani într-o altă zonă.
Acum o să facem măsuri dedicate pentru fiecare sector, să zic așa, aflate în dificultate și care pot să devină competitive. În 7 ani sunt 700 de milioane de euro, a anunțat ministrul agriculturii, Adrian Oros.



Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.