Connect with us

Cresterea animalelor

OROS: SUMA PENTRU PLATA SUBVENȚIILOR APIA PENTRU ANUL 2021!

Stefanescu Carmen

Published

on

SUBVENȚIA DE 164 DE EURO/ANIMAL PLĂTITĂ ÎN 2020 CHIAR ȘI PENTRU UN SINGUR ANIMAL ELIGIBIL!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

OFICIAL! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat joi seara, 19 noiembrie 2020, că a fost stabilit cuantumul pentru plata subvențiilor agricole de care vor beneficia fermierii români în anii de tranziție, 2021-2022. Sunt cei doi ani care vor face transferul spre noua Politică Agricolă Comună, care-și intră în drepturi din ianuarie 2023.

Pentru cei doi ani de tranziție, 2021-2022, avem alocate 2,4 miliarde de euro, o parte sunt plăți directe, plata pe suprafață, plata pe animal, sprijin cuplat zootehnic sau vegetal pentru sectoarele aflate în dificultate. Ajutorul național tranzitoriu care se oferă din bani de la bugetul național și pe care am reușit, prin negocieri, să-l prelungim până-n 2027, deși el trebuia să se încheie în 2020. Am schimbat și data istorică, data de referință pentru acest lucru, pentru că aici se întâmpla o aberație, se plăteau de ani de zile aceste subvenții pentru animale inexistente, pentru că anul de referință era 2013.
Deci, sumele alocate pentru cei doi ani vor fi de 2,4 miliarde de euro, bani europeni, și, sigur, aproape un miliard de euro, bani de la bugetul național. Cei peste 830.000 de fermieri care sunt beneficiari ai subvențiilor știu că și anul acesta subvențiile au venit la timp, mai mult, anul acesta dăm plata subvențiilor și la cei care sunt în eșantionul de control. Mai mult, am simpificat depunerea cererii unice pentru obținerea subvenției, fără să mai plimbăm oamenii pe la APIA, pe la bănci sau pe la primării, a spus ministrul Oros, joi seara, la Antena 3.
Șeful MADR a adăugat că subvențiile fermierilor români sunt mai mici decât a fermierilor din vestul Europei, pentru că așa au fost negociate la vremea respectivă, dar sumele pe hectar sau pe cap de animal sunt crescute cu ajutorul sprijinului cuplat.



Source link

Cresterea animalelor

MINISTRUL OROS: ÎNCEPE PLATA AJUTORULUI COVID-19!

Stefanescu Carmen

Published

on

ORDONANȚĂ! SUPERMARKETURILE, OBLIGATE SĂ VÂNDĂ PRODUSE DE LA MICII FERMIERI!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

VIN AJUTOARELE DE CRIZĂ! Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a anunțat astăzi, la Buzău, că Agenția de Plăți șI intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează de mâine, 25 noiembrie 2020, plata ajutorului Covid-19 pentru crescătorii de animale și cultivatorii de legume, fructe și cartofi.

Începând din 25 noiembrie, practic de mâine, intră despăgubirile privind măsurile de sprijin pentru fermierii care au fost afectați de criza Covid și aici discutăm de 170 de milioane de euro, bani europeni, și de 260 milioane, bani de la bugetul național.
Atât cei care activează în zootehnie, crescătorii de bovine, de carne și de lapte, de ovine și caprine, apicultorii, cei care cresc porc și pasăre în sistem industrial, dar și legumicultorii și pomicultorii vor primi, începând din 25 noiembrie, aceste despăgubiri. Sunt 122.000 de beneficiari, ale căror cereri au fost verificate și care vor intra la plată prin APIA, așa cum v-am spus, începând din 25 noiembrie, a anunțat ministrul agriculturii, la Buzău.
Vă reamintim cuantumul maxim pe care poate să-l primească un fermier în contul ajutorului Covid-19:
– crescătorii de bovine care au peste 91 capete bovine femele – suma maximă obținută pe fermă 100.000 de euro;
– crescătorii de bovine care au sub 91 de capete de bovine femele și minim 5 capete de bovine – suma maximă 7.000 de euro/fermă;
– crescătorii de ovine și/sau caprine – suma maximă 2.500 de euro/fermă;
– crescătorii de păsări și porci – suma maximă 100.000 de euro/fermă;
– legumicultorii, pomicultorii și cultivatorii de cartofi – maxim 5.000 de euro/fermă.



Source link

Continue Reading

Cresterea animalelor

HOTĂRÂRE ADOPTATĂ DE GUVERN! AJUTOR PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE!

Stefanescu Carmen

Published

on

HOTĂRÂRE ADOPTATĂ DE GUVERN! AJUTOR PENTRU CRESCĂTORII DE ANIMALE!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

OFICIAL! În Ședința Guvernului din 23 noiembrie 2020 a fost aprobată o Hotărâre prin care aplicarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor se prelungește cu 6 luni, respectiv până la data de 30 iunie 2021, anunță Ministerul Agriculturii, într-un comunicat transmis pentru AGROINFO.

Potrivit alin.(4) al art.51 din  Regulamentul (UE) nr. 702/2014 al Comisiei din 25 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale ca fiind compatibile cu piaţa internă, în aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, cu modificările și completările ulterioare, „la încheierea perioadei de valabilitate a prezentului regulament, orice schemă de ajutoare exceptată în temeiul acestuia rămâne în continuare exceptată pe durata unei perioade de adaptare de şase luni”.

Reamintim că Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014, cu modificările și completările ulterioare, reglementează o schemă de ajutor de stat, ce are ca obiectiv acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic, precum şi a costurilor aferente testelor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului. Acest ajutor este furnizat sub formă de servicii subvenţionate crescătorilor de animale din speciile taurine, bubaline, ovine, caprine, porcine şi ecvine.
Schema de ajutor de stat se implementează de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi reţeaua sa teritorială.
Suma alocată pentru 2020 este de maximum 65 milioane lei, aferentă unui număr de aproximativ 30.000 beneficiari. În ceea ce privește anul 2021, solicitanții depun cererile inițiale anuale de solicitare a ajutorului de stat în perioada 1-15 decembrie 2020.
După aprobarea bugetului pe anul viitor, suma pentru plata ajutoarelor de stat pentru anul 2021 se va aproba prin Hotărâre a Guvernului.



Source link

Continue Reading

Cresterea animalelor

Funcționară ANZ condamnată! A fost prinsă când făcea trafic ilegal cu pașapoarte pentru animale!

Iures Stefan

Published

on

Funcționară ANZ condamnată! A fost prinsă când făcea trafic ilegal cu pașapoarte pentru animale!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Angelica Lefter – 24 noiembrie 2020 10:21

Foto: agerpres.ro

Proces finalizat cu condamnare la închisoare! O angajată a unei instituții publice din Iași a fost condamnată la 4 ani de închisoare pentru luare de mită. Este vorba despre Costela Brânzanu, care lucra în cadrul Oficiului pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (OARZ), structură subordonată Agenției Națională pentru Zootehnie din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.Judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au condamnat-o pe Costela Brânzanu la 4 ani de închisoare, pentru luare de mită și fals intelectual în formă continuată, după ce a încercat să predea unui fermier mai multe pașapoarte pentru transportul și sacrificarea animalelor, întocmite ilegal, potrivit bzi.ro.De asemenea, instanța a confiscat de la aceasta suma de 1.500 de lei, primită cu titlu de șpagă. Tot în același dosar, magistrații i-au condamnat pe Gheorghe Ghimpu la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru dare de mită, iar pe Zenovia Radu – la 2 ani de închisoare, tot cu suspendare, pentru complicitate la dare de mită. În plus, pentru cei doi, judecătorii au luat decizia de a-i pune la muncă în folosul comunității.”Instanța le impune celor doi inculpați (Gheorghe Ghimpu și Zenovia Radu) ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei comunei Dagâța sau al Consiliului Local al comunei Dagâța, din județul Iași, pe o perioadă de 60 de zile”, au precizat ieri magistrații ieșeni. De asemenea, aceștia au anulat parțial 50 de pașapoarte.Anchetatorii i-au trimis în fața instanței pe cei trei la data de pe 27 iulie 2018. Oamenii legii au susținut că angajata cu vechime din cadrul Oficiului de Ameliorare și Reproducție în Zootehnie (OARZ) Iași a fost prinsă când lua șpagă.Costela Brânzanu deținea funcția de consilier superior în cadrul OARZ când a fost acuzată de anchetatori că a primit anumite sume de bani pentru a interveni în mai multe situații, în favoarea unui fermier din Iași. Aceasta era angajată în cadrul instituției din anul 2011 și a fost mutată din Iași, la Pașcani în anul 2013.La 14 februarie 2018, Costela Brânzanu a fost prinsă imediat după ce a primit 1.500 de lei. Anchetatorii au mai afirmat că, în schimbul acestei sume, angajata OARZ a predat o pungă cu mai multe pașapoarte pentru transportul și sacrificarea animalelor. Acestea au fost întocmite pe ascuns, fără să se respecte prevederile legale. Sacoșa respectivă i-a fost înmânată Zenoviei Radu, concubina unui bărbat care se ocupa cu vânzarea animalelor, Gheorghe Ghimpu. Schimbul s-a făcut în zona Gării Iași.Când a fost întrebată de anchetatori ce caută suma de bani la ea în buzunar, Costela Brânzanu a spus că banii îi aparțin și că urma să plătească o rată la bancă. Aceasta a negat că a primit vreun leu de la concubina lui Ghimpu.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.