Connect with us

Cresterea albinelor

Prețul mierii va exploda. Apicultorii cer până la 40 de lei pe borcanul de salcâm

Matei Dorin

Published

on

Lovitură pentru apicultori: an apicol compromis, șanse minime ca prețul mierii să crească!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre
– 12 iulie 2021 10:18

Prețul mierii, mai mare în acest an deși apicultorii spun că producția este bună, comparativ cu anul 2020. Crescătorii de albine au deja pregătite borcanele cu miere de salcâm, iar în această perioadă pregătesc și mierea culeasă de albine din tei. Paradoxal, prețurile vor fi mai mari cu aproximativ 40 la sută, comparativ cu anul 2019!Apicultorii din Iași estimează creșteri ale prețurilor la mierea de salcâm și tei cu cel puțin 40 la sută, deși producția de anul acesta este una bună, comparativ cu anul 2020. Astfel, prețurile au explodat deja la mierea de salcâm, care se vinde cu 38 până la 40 de lei kilogramul, potrivit www.bzi.ro. Crescătorii de albine spun că anul acesta este unul bun din punct de vedere al producției, dar chiar și așa, prețurile au crescut, mai ales la mierea bio.„Păi vă spun că anul trecut mierea la salcâm s-a făcut 35 de lei, până la 50 de lei, kilogramul, de la 30 de lei kilogramul, cât era în 2019. Anul acesta este tot scumpă, chiar dacă producție a fost, nu ne plângem. Eu am văzut că se vinde acum cu 38 de lei kilogramul. Eu termin de cules acum teiul și vom vedea ce prețuri vor fi pe piață ca să vindem și noi la un preț bun și acceptabil pentru clienți, mai ales că avem miere bio, atestată”, susține Relu Cojocaru, apicultor din comuna Popricani, din Iași, care deține 100 de stupi.Cătălin Maxim, un alt apicultor din Iași, cu 120 de stupi, spune că anul acesta va avea o producție la salcâm mult mai bună față de cea de anul trecut, când a fost compromisă aproape în totalitate din cauza ploilor și temperaturilor scăzute. El vrea să obțină atestatul de producător ecologic și să vândă mierea la un preț mai mare.„Anul acesta cred că dau mierea de salcâm cu 30 de lei kilogramul. Am deja o listă cu niște clienți care vor să cumpere, dar dacă s-ar face niște târguri cred că ar fi mai simplu pentru noi, cei din Iași, să vindem producția. Nu știu de ce e așa scumpă mierea. Cred că s-au scumpit toate și se vede la preț. Poate e o lipsă de miere la nivel mondial și e cerere mare iar unii apicultori profită și măresc prețurile. Ce e drept, am văzut și eu că au sărit prețurile la miere și o să fie și mai mari. Astea sunt semnalele de pe piață la momentul vorbirii”, a explicat Cătălin Maxim, apicultor din Iași.Apicultorii mai pot obține atestatul de producător ecologic, de la Direcțiile AgricoleNumărul apicultorilor care vor să obțină atestatele de producători ecologici a crescut în ultimii ani. Aceștia au depus și în anul 2021 documentele, la Direcția Agricolă Iași, iar dacă vor îndeplini toate condițiile pentru a obține certificarea ecologică vor putea să vândă mierea de albine cu prețuri mai mari.Fermierii care vor să devină producători ecologici mai pot depune cererile la sediul instituției. Cei care practică acest tip de agricultură trebuie să respecte reguli stricte privind tratamentele aplicate asupra culturilor. Dacă nu respectă condițiile impuse, riscă să piardă certificarea ecologică, întrucât, în fiecare an, trebuie să facă analize care să dovedească faptul că s-au aplicat tratamente ecologice.



Source link

Cresterea albinelor

Ferma Apicolă BIO Prisaca Moldovei. Gazda evenimentului „Hai la noi în Prisaca!“ – Lumea Satului

Matei Dorin

Published

on

Ferma Apicolă BIO Prisaca Moldovei. Gazda evenimentului „Hai la noi în Prisaca!“ - Lumea Satului
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Povestea Fermei Apicole BIO Prisaca Moldovei se scrie de mai bine de un deceniu, iar la sfârșitul lunii august putem spune că a mai adăugat o nouă filă prin organizarea evenimentului „Hai la noi în Prisaca“ la Vânători, județul Iași. Într-un cadru idilic, specific satului românesc, cei prezenți au putut parcurge circuitul de la degustare de miere până la a afla câteva dintre secretele prisacei și modul de preparare a mierii.
Despre cum se produce mierea… direct de la stupină!
„Sunt gazda evenimentului «Hai la noi», organizat de Asociația Producătorilor locali «Produs în Iași», suntem la a patra ediție, bineînțeles că urmează și altele, unde fiecare producător își va deschide porțile zonei de producție. Vizitatorii prezenți vor vedea ce facem noi, unde și cum ne desfășurăm activitatea, vor învăța câteva lucruri despre albine, despre cum se produce mierea, despre subproduse apicole, ș.a.m.d.; vor fi mici ateliere pentru copii, iar pentru adulți va fi o degustare de la toți producătorii noștri din asociație, este și o expoziție cu vânzare. Scopul evenimentului este de a căpăta încredere, de a arăta ce facem, cine suntem și cum facem. De doi ani am reușit să punem în practică lucrul acesta, toți suntem cam pe aceeași lungime de undă. Noi ne dorim să educăm lumea, să le arătăm oamenilor că suntem niște parteneri serioși care vor să ducă mai departe tradiția“, ne spunea la începutul evenimentului ing. Relu Cojocar, de la Ferma Apicolă BIO Prisaca Moldovei.
Se încearcă atestarea unui produs tradițional – Hidromel
În ultima perioadă stupinele din țara noastră le-au ajuns cu succes pe cele din străinătate datorită fondurilor europene, a implicării, cunoașterii și devotamentului față de meseria nobilă de apicultor. Așa crede Cojocar Relu, administratorul fermei de unde militează pentru o comunitate a pasionaților de apicultură și a specialiștilor, ca metodă potrivită de a progresa prin schimbul de idei și experiențe.
„Sunt unul dintre producătorii autorizați și certificați ecologic din județul Iași. Dețin o stupină formată din câteva sute de familii de albine; noi am încercat să închidem cercul, inclusiv partea de ambalare, comercializare. Am reușit să producem cinci tipuri de miere anul acesta, noi procesăm și comercializăm doar mierea produsă de noi, lucru foarte important. Din nefericire, am reușit să facem producție mai mare decât putem să comercializăm și trebuie să lucrăm și cu alți procesatori. Vestea bună este că mierea noastră este de calitate foarte bună și pleacă în mare parte în Germania, iar restul îl vindem pe piața internă. În categoria noutăților se încadrează încercarea noastră de atestare a unui produs tradițional, Hidromel, băutură obținută din miere, polen și apă. Pot spune că am reușit să aducem la nivelul de business tot ce am construit și am reușit să trăim din apicultură. Suntem foarte bine, dar cu sprijinul fondurilor europene; am investit undeva la 150.000 de euro. Apicultura este o meserie sustenabilă, avem contracte de polenizare, iar mai nou fermierii au început să conștientizeze că au nevoie de noi, ne caută“, mai adaugă apicultorul ieșean.
Beatrice Alexandra MODIGA



Source link

Continue Reading

Cresterea albinelor

Ajutor minimis apicol 2021. Ministrul Agriculturii: ”Cuantumul pe familia de albine este de 23,7 lei”

Matei Dorin

Published

on

Guvernul a majorat suma alocată pentru plata subvențiilor pentru apicultori!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre
– 14 septembrie 2021 11:42

Cuantumul ajutorului de minimis pentru apicultori în 2021 este de 23,7 lei pe familia de albine, a anunțat ministrul agriculturii, Adrian Oros, care a precizat că bugetul total alocat pentru sprijinirea sectorului apicol se ridică la 53,2 milioane de lei.Apicultorii primesc 23,7 lei pentru familia de albine ca ajutor de minimis acordat pentru pierderile înregistrate în primăvară din cauza condițiilor meteo. Anunțul a fost făcut de ministrul agriculturii, Adrian Oros, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc marți, 14 septembrie.”Tot astăzi am trimis în circuitul de avizare la celelalte ministere, HG-ul privind ajutorul de minimis  pentru albine. Am promis la începutul anului, am și prins capitol bugetar separat pentru acest HG și acum am elaborat HG-ul privind ajutorul minimis pentru albine, pentru a compensa efectele fenomenelor meteo nefavorabile din primăvară. Sunt 2,2 milioane familii albine eligibile care au fost raportate  până la 1 martie. Suma este de 53,2 milioane lei, iar cuantumul pe familia de albine este de 23,7 lei”, a spus ministrul. Inițial Oros anunțase în altă conferință de presă că plafonul este de 52 de milioane de lei pentru finanțarea unui ajutor de minimis pentru sectorul apicol.Conform precizărilor lui Oros de la acea dată, ajutorul de minimis va fi acordat în această toamnă după modelul de anul trecut. În 2020, ultima zi de depunere a cererilor pentru sprijinul în apicultură a fost 15 septembrie, iar ajutorul de minimis s-a acordat prin Direcțiile Agricole.Reamintim că în 2020, suma plătită apicultorilor a fost de 25 lei/familia de albine, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis a fost de 49.948.500 lei, reprezentând circa 10.516.359,27 euro la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2019, respectiv 4,7496 lei.De precizat că proiectul de Hotărâre de Guvern trebuie lansat de MADR pe pagina proprie, aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial ca să intre în vigoare. Doar atunci apicultorii pot depune cererile pentru acest ajutor.



Source link

Continue Reading

Cresterea albinelor

Consilierul lui Oros: Orice informație privind data acordării ajutorului de minimis – ”pur speculativă”

Matei Dorin

Published

on

Ce sfat le dă consilierul ministrului Oros colegilor apicultori
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


agrointeligenta.ro
– 8 septembrie 2021 06:48

Consilierul ministrului Adrian Oros, Marian Irinei, atacă informațiile oferite de Ioan Fetea, președintele Asociației Crescătorilor de Albine pentru Agerpres cu privire la acordarea ajutorului de minimis pentru apicultori, acuzându-l pe liderul ACA de inducere în eroare a apicultorilor. Referitor la data înaintată pentru acordarea sprijinului, Irinei a precizat că aceasta este ”pur speculativă”.Marian Irinei atacă declarațiile făcute de Ioan Fetea, președintele ACA, pentru Agerpres – agenția publică de știri. ”Primesc zeci de mesaje zilnic, cu întrebări referitoare la acordarea ajutorului de stat în 2021, pentru sectorul apicol (minimis-ul). Aceste întrebări nu sunt întâmplătoare, ci sunt generate de faptul că, în spațiul public, în anumite publicații online, tot apar informații de la persoane care își arogă merite privind acordarea acestui ajutor de stat, lăsând astfel impresia că știu detalii, lansând termene, creându-le apicultorilor anumite așteptări, inducând în eroare, tocmai în ideea de a genera revoltă dacă termenele vehiculate de ei, dar neconfirmate de sursele oficiale, nu sunt “respectate”, a scris Irinei pe Facebook sub pseudonimul ”Marian Stuparul Oltean” pe care îl folosește inclusiv pentru comunicarea oficială în calitate de consilier al ministrului Agriculturii, Adrian Oros.În cadrul unui interviu acordat Agerpres, Ioan Fetea, președintele ACA, a făcut mai multe precizări despre ajutorul de minimis care ar urma să fie acordat în acest an. ”Din fericire primim şi anul acesta ajutorul de minimis, aproximativ 52 de milioane de lei, bani care nu depind de rectificare, erau băgaţi în buget, trebuie doar să facem normele de aplicare. Cred că după 10-15 septembrie vor apărea normele, iar apicultorii vor putea să depună dosarele la APIA timp de 30 de zile de la apariţia normelor. Dacă împărţim suma de 52 de milioane de lei la 2,1 milioane de familii de albine, ajutorul va fi de aproape 25 de lei pe familie. Aici nu este ca la Programul Naţional Apicol (PNA), dacă nu se consumă fondurile acestea se redistribuie, aici se pierd banii. Anul trecut am pierdut aproape 20% din ajutorul de minimis pentru că nu depus oamenii dosare. Speram ca anul acesta să fie cât mai mulţi, pentru că bani sunt”, a spus Ioan Fetea pentru Agerpres, informație preluată și de Agrointeligența – AGROINTEL.RO.În replică, Marian Irinei a făcut o serie de precizări pe care le redăm integral:”1. Proiectul HG a fost demarat și este pe circuitul de avizare interministerial;2. Atât timp cât nu au fost luate toate semnăturile de la ministerele avizatoare, termenul privind aprobarea HG nu poate fi stabilit. El depinde de data la care va fi finalizat traseul procedural al proiectul HG.3. După ce va obține toate avizele necesare, proiectul va ajunge pe masa Guvernului pentru aprobare. Imediat ce acesta va fi publicat publicat în Monitorul Oficial, anunțul va fi făcut de ministrul agriculturii.4. Până la acel moment, orice informație privind data acordării sprijinului este pur speculativă.5. Reiau ceea ce am spus de fiecare dată: informați-vă mereu din surse oficiale. Pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării – www.MADR.ro sau pagina de Facebook a Ministrului Agriculturii – Adrian Oros.În permanență aici veți găsi informații complete și corecte”.Ministrul Oros a anunțat un plafon de 52 de milioane de euro și condiții similare cu cele de anul trecutDe precizat că ministrul Agriculturii a făcut anunțul că ajutorul de minimis pentru apicultură va fi acordat în această toamnă în limita unui plafon de 52 de milioane de lei, iar condițiile de acordare vor fi similare cu cele de anul trecut. În 2020, apicultorii au beneficiat de un sprijin de 25 de lei pe familia de albine, iar termenul pentru depunerea dosarelor anul trecut a fost data de 15 septembrie.



Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.