Connect with us

Cresterea animalelor

PROGRAM DE SPRIJIN PENTRU FERMIERI CARE SE VA DERULA TIMP DE 10 ANI!

Stefanescu Carmen

Published

on

FERMIER ROMÂN: AM AJUNS LA CAPĂTUL PUTERILOR ȘI LA FUNDUL SACULUI!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Potrivit ministrului Mediului, există fonduri disponibile pentru finanţarea programului de împădurire, însă trebuie găsite şi terenurile care să fie puse la dispoziţia autorităţilor.
“Problema împăduririi este una generală la nivel naţional, dar în această regiune, în acest judeţ (n.red. judeţul Dolj), avem nevoie de ceva mai mult: avem nevoie de un program bazat pe studii ştiinţifice făcute de colegii noştri din domeniul agriculturii care să oprească fenomenul de deşertificare. Am constatat că există un model de practică, o soluţie care dacă este tratată cu seriozitate şi dusă la nivel de program regional poate să oprească acest fenomen al deşertificării. Am stabilit împreună cu domnul ministru Ciucă (n.red. ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, senator PNL de Dolj), că la nivel de Guvern, la nivelul Ministerului Mediului vom trata cu prioritate această problemă”, a spus Barna Tanczos.
Ministrul Mediului a afirmat că programul de combatere a deşertificării va fi unul multianual, pe o perioadă de cel puţin 10 ani.
“Am stabilit că vom demara un program multianual, pe cel puţin 10 ani, de luptă împotriva fenomenului de deşertificare. Vom avea întâlniri cu autorităţi publice locale, cu fermieri, cu persoane care deţin terenuri în aceste zone deşertificate pentru a găsi soluţiile cele mai bune împreună cu ei, de punere la dispoziţia ministerului şi a instituţiilor subordonate Regiei Naţionale a Pădurilor sau Garda Forestieră a terenurilor pentru împăduriri. Vom avea o discuţie cu factorii implicaţi în agricultură, să vedem în ce măsură susţin şi fermierii şi staţiunile de cercetare propunerile pe care le vom prezenta şi să începem în cel mai scurt timp posibil un asemenea program. Fondurile există şi vor suplimentate din Programul de Relansare şi Rezilienţă. Avem şi în momentul de faţă fonduri disponibile pentru a finanţa un asemenea program, va trebui să găsim soluţia optimă pentru asigurarea suprafeţelor şi punerea acestora la dispoziţia autorităţilor, care se vor ocupa de program, a terenurilor pentru împăduriri”, a mai spus Barna Tanczos.
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, senator PNL de Dolj, au participat la o întâlnire cu conducerile instituţiilor de mediu din Dolj şi au avut discuţii cu primari şi locuitori din comunele Poiana Mare şi Călăraşi pe tema deşertificării şi împăduririi. La întâlniri au fost prezenţi şi deputaţii PNL Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj, şi Nicolae Giugea.
Sursa: Agerpres



Source link

Cresterea animalelor

APPR: NOUA STRATEGIE A UE PRIVIND ADAPTAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE!

Stefanescu Carmen

Published

on

APPR: NOUA STRATEGIE A UE PRIVIND ADAPTAREA LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Sprijinim obiectivul strategiei de a elabora mecanisme de certificare pentru eliminarea dioxidului de carbon, pentru a duce mai departe inițiativa de sechestrare a carbonului în solurile agricole anunțată în Pactul Verde European. Copa și Cogeca consideră că elaborarea unei piețe de carbon pentru un sistem de credite pentru carbon este soluția viabilă pe termen lung pentru a asigura pilonii durabilității de mediu și economic.
Unul dintre pilonii cheie pentru adaptarea la schimbările climatice în agricultură este creșterea rezilienței culturilor, iar noile tehnici de ameliorare oferă o varietate de soluții. Copa și Cogeca sprijină obiectivele strategiei de a crea un mediu legislativ pentru sămânța de plante și materialul săditor.
Deficitul de apă este un rezultat grav al schimbărilor climatice în mai multe regiuni din Europa și creează provocări tot mai mari pentru producătorii de hrană. Tehnologiile agriculturii de precizie sunt un element cheie pentru o utilizare ameliorată și personalizată a resurselor de apă în producția de hrană. Instrumentele potrivite și crearea unui mediu financiar pentru agricultura de precizie, prin Politica agricolă comună și alte politici, au un rol vital în sprijinirea tranziției spre o producție mai durabilă de hrană.
Pe lângă agricultură, silvicultura joacă un rol cheie în rândul soluțiilor bazate pe natură: adaptarea va aduce rezultate în sinergie cu alte măsuri din sectorul forestier, reflectate în viitoarea Strategia forestieră a UE.
Soluțiile rapide de adaptare din sectoarele bazate pe natură sunt necesare, bazate pe cercetări solide în inovare și sprijinite de programul Orizont Europa. Copa și Cogeca consideră binevenit în special accentul pus în Strategie pe cooperarea internațională, pe construirea pornind de la angajamentele luate în Acordul de la Paris pentru a combate încălzirea globală fără a compromite securitatea alimentară, se arată în comuicatul APPR.



Source link

Continue Reading

Cresterea animalelor

NICUȘOR ȘERBAN: CUM SĂ CONCURĂM CU FERMIERUL UNGUR CARE IA SUBVENȚIE 800 DE EURO PE VACĂ?!

Stefanescu Carmen

Published

on

NICUȘOR ȘERBAN: CUM SĂ CONCURĂM CU FERMIERUL UNGUR CARE IA SUBVENȚIE 800 DE EURO PE VACĂ?!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Dacă politica de lapte a României continuă în această direcție în care a fost în ultimii 7 ani, avem toate șansele ca România, în continuare, să importe lapte materie primă, ca România, în continuare, să importe produse procesate din lapte din toate țările Uniunii Europene, pentru că, e clar, suntem pe o piață comună, e o piață în care concurența este clară și-n care trebuie să recunoaștem și noi, fermierii români, că  dacă nu suntem competitivi, nu avem ce căuta, nu putem să stăm.
Atât timp cât fermierul vecin din Ungaria primește o subvenție de 800 de euro aproximativ pe cap de vacă și eu primesc, după calculele pe care le-am făcut, 180 de euro pe cap de vacă pentru că atâta s-a primit pe cap de vacă din 2013. O fermă care a avut 100 de vaci și care are 100 de vaci astăzi a primit pe fiecare an, din acești ani, 530 de euro pe cap. O fermă care a avut 500 de capete în 2013, dar s-a dezvoltat, a investit, primește 180 de euro pe cap, deci de trei ori mai puțin.
Vindem pe aceeași piață, ne ducem către aceleași fabrici de lapte. De ce mi-ar da mie o fabrică de lapte mai mare preț pe lapte, că am mai multe capete de vaci?! Sigur că va căuta să ia lapte de unde poate să-l ia mai ieftin. De la mine nu poate să-l ia, a spus fermierul Nicușor Șerban, miercuri seara, la Agro TV.
Potrivit site-ului Clubului Fermierilor Români, fermierul Nicușor Șerban este administratorul Agroserv Măriuța din Drăgoești, județul Ialomița și deține una dintre fermele de elită cu vaci Holstein de genetică aleasă, dar și teren pe care îl cultivă atât pentru a asigura furajul animalelor, cât și pentru a face profit din valorificarea producțiilor de cereale, porumb sau rapiță.
În iunie 2018 a inaugurat „Lăptăria cu Caimac”, fabrica de lactate produse din lapte de vacă, în urma unei investiții de 7 milioane euro.
Societatea Agroserv Măriuța a fost înființată în anul 1994. Ca prim domeniu de activitate a fost arendarea terenurilor agricole și lucrarea acestor terenuri. Astăzi societatea a ajuns să lucreze aproximativ 3.500 de hectare de teren arabil.
În 1998, Nicușor Șerban a considerat ca este bine ca parte din producția vegetală să o valorifice prin creșterea animalelor și, dată fiind zona și tradiția, s-a îndreptat către vaca de lapte. În 2005 ferma avea 60 de vaci, iar astăzi, pe partea zootehnică, ferma are un număr de 2.600 de animale, din care 1.050 de vaci la muls, un grajd pe o suprafață de 13.500 de metri pătrați, care adăpostește 800 de vaci de lapte, sala de muls și partea de birouri, de managementul efectiv al fermei de vaci. Ferma folosește cele mai bune tehnologii care sunt în fermele de vaci din lume.



Source link

Continue Reading

Cresterea animalelor

SUBVENȚIILE APIA ALE FERMIERILOR PUBLICATE ÎN MONITORUL OFICIAL!

Stefanescu Carmen

Published

on

SUBVENȚII APIA ȘI PLĂȚI COMPENSATORII! PROGRAMUL PNL pentru AGRICULTURĂ!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

ORDONANȚA SUBVENȚIILOR APIA 2021-2022. Ordonanța de Urgență nr.11/2021 pentru aprobarea schemelor de plăţi şi a unor instrumente de garantare care se aplică în agricultură în anii 2021 şi 2022 este în vigoare, a fost publicată joi, 25 februarie 2021, în Monitorul Oficial.



Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.