Connect with us

Subventii APIA

Subvenții APIA blocate! Fermierii – încă o săptămână cu conturile goale!

Petroniu Gabriela

Published

on

Adrian Chesnoiu, deputat: Fermierii sunt trimiși să își pună afacerile gaj la bănci!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre
– 3 aprilie 2021 13:16

Fermierii care așteptau subvențiile care se achită din bugetul național mai au de așteptat cel puțin până la următoarea sedință de Guvern pentru a fi aprobate proiectele de Hotărâre de Guvern care prevăd sumele pentru achitarea banilor pentru motorină, ajutoarele naționale tranzitorii, atât pentru sectorul vegetal dar și zootehnic. Deși săptămâna care se încheie au fost două ședințe de Guvern, pe 28 martie, respectiv pe 31 martie, în niciuna dintre reuniunile Executivului nu au fost introduse pe ordinea de zi sumele pentru fermieri.Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a invocat pentru întârzierea plăților pentru fermieri, deși proiectele care prevăd sumele pentru motorină, hectar și cap de animal au fost lansate în dezbatere publică de circa 3 săptămâni, mobilizarea greoaie a celorlalte ministere pentru acordarea avizelor inter-ministeriale pentru documentele respective. Prezent miercuri, 31 matie, într-o emisiune agricolă, Oros declarat că subvenția APIA așteptată de fermieri din toate sectoarele agriculturii nu poate intra încă la plată din cauză că îi lipsește o semnătură.Despre acest subiect citiți aici: Subvenția APIA așteptată de fermieri – blocată de un aviz de la Ministerul JustițieiFermierii români au adresat prin intermediul Agrointeligența – AGROINTEL.RO și un apel către ministrul Agriculturii Adrian Oros și către Guvernul condus de premierul Florin Cîțu pentru plata în cel mai scurt timp a subvenției pentru motorina utilizată anul trecut în agricultură. Ce subvenții așteaptă fermieriiMotorina: Trimestrele III și IV din 2020 și Trimestru I din 2021: Schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură a fost lansată în dezbatere publică pe 16 martie. De atunci au trecut 6 ședințe de Guvern în care plafoanele cu banii puteau fi aprobați, acest lucru nu s-a întâmplat. Pentru ca sumele să ajungă în conturile fermierilor este nevoie de avizul Guvernului asupta proiectului cu sumele alocate și aprobarea acestuia în Monitorul Oficial. După aceste demersuri APIA trimite listele cu cantitățile de motorină care urmează să fie achitate și sumele aferente fiecărui sector către centrele județele din țară, care fac și plata finală.Ajutoarele Naționale Tranzitorii, vegetal și zootehnie: Pentru crescătorii de ovine plafoanele ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal şi  zootehnic, speciile ovine și caprine, pentru anul de cerere 2020 au fost lansate în dezbatere publică pe 17 martie iar sumele pentru oieri au scăzut la jumătate față de 2019. Crescătorii întreabă zilnic pe grupurile de profil când intră banii și dacă au fost uitați de Ministerul Agriculturii. Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în premieră că suma pe cap de animale a scăzut cu circa 50 la sută în acest an comparativ cu 2019. Despre acest subiect citiți aici: Surse: ANTZ ovine/caprine – 2,26 euro pe cap de animal!Și pentru sectorul vegetal fermierii pierd în acest an, pentru plățile aferente campaniei 2020, mai mult de jumătate din banii pe hectar pe care i-au încasat în 2019. Sumele îi dezamăgesc pe fermieri, unele cuantumuri depășind pe minus chiar și un procent de 50 la sută din valoarea subvențiilor ANT achitate anul trecut.Despre acest subiect citiți aici: MADR: Sumele la plată pentru Ajutorul Național Tranzitoriu pentru culturile agricole!În cazul Ajutoarelor Naționale Tranzitorii pentru bovine, ANTZ 7 -tona de lapte și ANTZ 8 Ministerul Agriculturii a stabilit să plătească 2 lei pentru tona de lapte și 5 lei pe cap de animal, urmând care restul banilor să se achite fermierilor sub formă de ajutor COVID-19.Alte plăți pentru crescătorii de animale sunt alocate pentru ajutorul de stat în sectorul animalelor care se achită pentru Registrele Genealogice. Despre acest subiect, Agrointeligența-AGROINTEL.RO a scris aici: MADR: Ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor – bugetat numai până în iunie!De aprobarea Guvernului depind și Ajutoarele pentru usturoi și cel pentru minimisul la legume sere și solarii 2021.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Subventii APIA

APIA cuantumuri plăți bovine: ANT 8 – 1,03 euro/cap și ANT 7 Lapte: 0,42 euro/tonă

Petroniu Gabriela

Published

on

APIA cuantumuri plăți bovine: ANT 8 – 1,03 euro/cap și ANT 7 Lapte: 0,42 euro/tonă
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre
– 19 aprilie 2021 11:12

Cuantumurile finale la subvenția APIA ANT bovine pentru vacile de lapte și vacile de carne, anunțate oficial odată cu începerea plăților către crescătorii de animale.Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a anunțat că fermierii primesc de luni, 19 aprilie, plata pe cap de animal care se achită din Bugetul Național. ANTZ 7 Schema decuplată de producţie în sectorul lapte, specia bovine și ANTZ 8 Schema decuplată de producţie în sectorul carne, specia bovine vor intra în conturi după ce plafoanele au fost publicate în Monitorul Oficial și APIA a anunțat demararea plăților și nivelul cuantumurilor pentru fermieri.Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat luni, 19 aprilie, printr-un comunicat remis către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că a demarat pentru pentru sectorul zootehnic, creșreterea vacilor de lapte. Conform sursei citate, fermierii vor primi 0,4213 euro pe tona de lapte adică 2,052 de lei, pentru 1.056.496,50 de tone lapte.Pentru subvenția pe cap de animal, vaci carne, fermierii primesc un cuantum oficial de 1,0343 adică 5,0396 de lei/cap de animal, pentru 1.269.541 de capete.Așa cum Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în numeroase articole, crescătorii de vaci primesc în acest an o plată simbolică pe cap de animal, de 1 euro pentru vacile de carne și circa 2 lei pentru tona de lapte. Aceste cuantumuri urmează să fie completate cu restul sumelor alocate pentru plățile ANTZ 7 și ANTZ 8 care vor fi plătite sub formă de Ajutor COVID astfel încât să fie eliminați de la plată fermierii care beneficiază de data istorică nu mai dețin animale în exploatații.Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în premieră cum se transformă scheme pentru vaci în 2021, plata pentru 2020. Despre acest subiect puteți citi aici: Plata ANT bovine: Minim 1 euro/vacă – ACUM și 35 euro/vacă – se achită în maxim 2 luni!Plăţile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se fac în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

APIA a început plata ANTZ 9 ovine și caprine: 2,25 euro/cap, echivalentul a 10,98 lei/cap

Petroniu Gabriela

Published

on

APIA a început plata ANTZ 9 ovine și caprine: 2,25 euro/cap, echivalentul a 10,98 lei/cap
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre
– 19 aprilie 2021 09:29

Plata ANT ovine a fost demarată de către APIA – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Instituția a anunțat în mod oficial că a început autorizarea la plată pentru crescătorii de ovine și de caprine care beneficiază, în baza cererii unice depuse anul trecut, de subvenția ”mică” la ovine. Cuantumul achitat în acest an este de 2,2553 euro pe cap de animal, echivalentul a 10,98 de lei.Crescătorii de ovine și de caprine primesc începând de astăzi, luni, 19 aprilie, subvenția pentru Ajutorul Național Tranzitoriu (ANTZ 9), schema decuplată de producţie care are un cuantum de 2,2553 de euro pe cap de animal adică 10,98 de lei.Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat luni, 19 aprilie, printr-un comunicat remis către Agrointeligența-AGROINTEL.RO că plata pentru ANTZ 9 Schema decuplată de producţie în sectorul zootehnic, specia ovine/caprine se achită la un cuantum de 2,2553 de euro pe cap de animal, pentru campania 2020. Conform APIA, banii se achită pentru 8.635.471 de animale care au alocat un plafon de 19.475.763 de euro.În anul 2019 oierii au primit un cuantum de 4,7157 de euro pe cap de animal adică 22,397 de lei/cap de animal, astfel că pentru 2020 suma plătită oierilor scade mai mult de jumătate. Reamintim că Agrointeligența-AGROINTEL.RO a anunțat în premieră cuantumul ANTZ 9 pentru oieri, calculat chiar de liderii din oierit pe baza datelor pe care le aveau la momentul articolului.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Subventii APIA

APIA – activitate în week-end pentru subvențiile fermierilor

Petroniu Gabriela

Published

on

APIA – activitate în week-end pentru subvențiile fermierilor
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile


Roxana Dobre
– 18 aprilie 2021 22:31

Cifrele la zi privind campania de subvenții din acest an! În zilele de sâmbătă și duminică funcționarii Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) au continuat primirea cererii unice de plată pentru fermierii care vor să beneficieze de subvenții în campania 2021!Potrivit șefului APIA, Adrian Pintea, în cele două zile de week-end, au fost depuse 2.204 de cereri pentru o suprafață de 19.184 hectare.”În total până la această pentru pentru campania 2021 avem 500.198 de cereri pentru o suprafață de 3.176.912 de hectare. Primirea cererii unice va continua până la data de 17 mai, fără penalizări”, a anunțat Adrian Pintea pentru Agrointeligența-AGROINTEL.RO.Reamintim că fermierii depun cererea prin mijloace electronice, fără a se prezenta la Centrele judeţene/locale APIA şi/sau Centrul Municipiului Bucureşti, din cauza pandemiei de COVID-19 care impune distanțarea socială. Anterior depunerii efective a cererii beneficiarii de subvenții își digitizează parcelele în aplicația IPA-Online pusă la dispoziția acestora gratuit de către APIA.În acest an fermierii sunt scutiți și de trimiterea adeverinței care atestă că dețin/lucrează terenul pentru care cer subvenții datorită colaborării agenției cu Primăriile, cele din urmă trimițând direct adeverința către agenție, cu acordul prealabil al fermierului.De menționat că deși campania APIA se desfășoară exclusiv online în acest an, cererea unică se încheie doar cu semnătura fermierului în caz contrar aceasta nefiind eligibilă.

Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!





Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.