Connect with us

Politic

TINERII FERMIERI, SUBVENȚII APIA MAI MARI!

Matei Dorin

Published

on

CONDIȚIA OBLIGATORIE pentru ÎNCASAREA SUBVENȚIILOR APIA!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Potrivit OUG 11/2021, Ordonanța subvențiilor APIA, schema pentru tinerii fermieri presupune acordarea unei plăți anuale tinerilor fermieri care au dreptul la plata unică pe suprafață.
Tineri fermieri înseamnă acele persoane fizice care:
a) se stabilesc pentru prima dată într-o exploatație agricolă drept conducători șefi ai exploatației sau care s-au stabilit deja în unul dintre cei 5 ani anteriori primei depuneri a unei cereri în cadrul schemei de plată unică pe suprafață; și
b) au cel mult vârsta de 40 de ani în anul depunerii cererii.
Plata pentru tinerii fermieri se acordă fiecărui fermier pentru o perioadă de 5 ani, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri, cu condiția ca depunerea cererii să aibă loc în termen de 5 ani de la data stabilirii ca șefi de exploatație. Perioada de 5 ani se aplică de asemenea fermierilor care au beneficiat de plata pentru tinerii fermieri pentru cererile depuse înainte de anul de cerere 2018.
Persoanele juridice solicitante ale plății unice pe suprafață, indiferent de forma de organizare a acestora, primesc plata în cadrul schemei pentru tinerii fermieri dacă respectă următoarele condiții:
a) sunt controlate efectiv din punctul de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor și al riscurilor financiare de cel puțin un tânăr fermier, în primul an când persoana juridică depune cererea unică de plată în cadrul schemei pentru tinerii fermieri, așa cum este prevăzut în cap. 4 din Regulamentul (UE) nr. 639/2014;
b) tânărul fermier respectă condițiile.
Conform Ordinului MADR 45/2021, Ordinul subvențiilor, cei cinci ani în care un fermier poate primi plata în cadrul schemei pentru tinerii fermieri se determină astfel:
a) în cazul în care tânărul fermier se stabilește la conducerea exploatației înainte de data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, poate solicita plata pentru tinerii fermieri pentru cinci ani, începând cu anul curent de cerere;
b) în cazul în care tânărul fermier se stabilește la conducerea exploatației prin transfer de exploatație de la un alt fermier care a depus cerere unică de plată în anul de cerere precedent, până la data-limită de depunere a cererii unice de plată din anul curent, cererea pentru anul curent se depune de către cedentul exploatației și apoi, până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, se înregistrează la APIA formularul de transfer al exploatației către tânărul fermier;
c) în cazul în care tânărul fermier se stabilește la conducerea exploatației după data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, poate solicita schema de plată pentru tinerii fermieri începând cu anul de cerere următor.
Nu sunt eligibili la plata pentru tinerii fermieri solicitanții care împlinesc vârsta de 41 de ani în cursul anului curent de cerere.
Sunt eligibili la plata pentru tinerii fermieri tinerii care se stabilesc pentru prima dată în exploatații transferate acestora în cursul perioadei de depunere a cererilor unice de plată, până la data-limită de depunere. În acest caz cererea de plată depusă de cedentul exploatației rămâne valabilă și trebuie să fie completată cu formularul de transfer de exploatație. Anul în care s-a efectuat transferul de exploatație în perioada de depunere a cererilor unice de plată reprezintă primul an de participare în schemă.
Indiferent de numărul și forma de organizare a exploatațiilor pe care le administrează tânărul fermier, plata pentru tinerii fermieri se acordă pentru o singură exploatație.
În cazul în care transferul de exploatație se realizează între 2 tineri fermieri, chiar dacă suprafața rezultată în urma transferului depășește plafonul de 60 ha, plata pentru tinerii fermieri se acordă pentru suprafața totală a exploatației rezultată în urma transferului, fără a depăși plata pentru plafonul maxim de 60 ha.
Fermierul dovedește controlul efectiv și durabil din punctul de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor și al riscurilor financiare, astfel:
a) este asociat unic sau asociat/acționar majoritar în cadrul societății comerciale;
b) este titular PFA, II/reprezentant legal în cazul IF;
c) este titularul exploatației în calitate de persoană fizică.
Documentele prin care solicitanții dovedesc controlul efectiv și durabil din punctul de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor și al riscurilor financiare sunt următoarele:
a) registrul acționariatului societății comerciale sau certificatul constatator eliberat de către ONRC, în cazul persoanelor juridice;
b) certificatul de înregistrare la ONRC în cazul PFA, II, IF;
c) statutul sau fișa postului prin care sunt stabilite atribuțiile administratorului societății comerciale, din care să rezulte că exercită managementul zilnic al persoanei juridice.
Sunt eligibili fermierii activi persoane juridice dacă la capitalul sau la conducerea persoanei juridice participă cel puțin un tânăr cu vârsta de maximum 40 de ani, care exercită fie exclusiv, fie în comun cu alți acționari/asociați, persoane fizice sau juridice, controlul efectiv și durabil pe termen lung în ceea ce privește deciziile în materie de management, beneficii și riscuri financiare.
Dacă mai mulți tineri fermieri au dobândit controlul asupra persoanei juridice la diferite momente, prima dobândire a controlului trebuie considerată momentul stabilirii.
Plata pentru tinerii fermieri nu se mai acordă dacă toți tinerii fermieri care îndeplinesc criteriile au încetat a mai exercita controlul asupra persoanei juridice.
Plata pentru tinerii fermieri este acordată unei persoane juridice doar atât timp cât cel puțin una dintre persoanele fizice care au exercitat controlul asupra persoanei juridice în primul an în care a depus cererea de plată în cadrul schemei menține controlul efectiv.
În vederea finanțării plății pentru tinerii fermieri se utilizează maximum 2% din plafonul național anual prevăzut în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 1.307/2013, cu modificările ulterioare.
Cuantumul plății pe hectar pentru tinerii fermieri este situat între 25% și 50% din cuantumul pe hectar al schemei de plată unică pe suprafață, procent care se stabilește prin hotărâre a Guvernului. Plata pentru tinerii fermieri se acordă pentru maximum 60 ha eligibile pe care fermierul respectiv le-a declarat.
 



Source link

Politic

Subvenția APIA de 2.000 de euro este plătită fermierilor pentru o singură cultură agricolă!

Matei Dorin

Published

on

SUBVENȚIA APIA, MAI MARE ANUL ACESTA CU APROAPE 7 EURO PE HECTAR!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Potrivit hotărârii pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, “sprijinul financiar se acordă beneficiarilor care îndeplinesc condiţiile numai pentru o singură cultură în anul de cerere și numai pentru o suprafața de 1000 mp”. Așadar, fermierul poate primi ajutorul de minimis pentru legume pentru o singură cultură agricolă, cultivată pe 1000 mp. Ori pentru tomate, ori pentru ardei, ori pentru altă cultură agricolă pentru care se acordă această subvenție APIA, fermierul nostru va trebui să aleagă una dintre culturile agricole.
Proiectul de hotărâre de Guvern este în dezbatere publică pe site-ul oficial MADR până la data de 24 aprilie 2021.
Vă reamintim culturile agricole pentru care se acordă această subvenție, beneficiarii, condițiile de acordare a banilor.
Potrivit proiectului de act normativ, schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021, pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate:
a) ardei gras și/sau ardei lung;
b) castraveți
c) tomate;
d) varză albă și /sau roșie;
e) vinete.
Beneficiarii:
a) producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în baza Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, cu modificările și  completările ulterioare, valabil pana la 31 decembrie 2021.
b)persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit  prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților  economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
c) producătorilor agricoli persoane juridice.

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru producția de legume în spații protejate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
a) sa fie înregistrați în registrul unic de identificare, denumit în continuare RUI și să dețină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
b) să depună cerere de înscriere în program, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 1;
c) să utilizeze o suprafață cumulată de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu una dintre culturile prevăzute;
d) să obțină producțiile minime corespunzătoare culturii înființate;
e) să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativteritorială se află suprafeţele cultivate cu legume în spaţiile protejate, în anul 2021;
f) să deţină Registrul de evidenţă a tratamentelor cu produse de protecţie a plantelor, completat începând cu data înfiinţării culturii și avizat de oficiul fitosanitar județean;
g) să facă dovada valorificarii producţiei minime realizate, prin documente justificative în funcție de  forma de organizare.
Producțiile minime sunt următoarele:
a) în sere:
i) 2900 kg/1000 mp pentru ardei gras și/sau lung;
ii) 5000 kg/1000 mp pentru castraveți;
iii) 8500 kg/1000 mp pentru tomate;
iv) 4600 kg/1000 mp pentru varza albă și/sau roșie.3
v) 3000 kg/1000 mp pentru vinete;
b) în solarii:
i) 1600 kg/1000 mp pentru ardei gras și /sau lung;
ii) 3000 kg/1000 mp pentru castraveți;
iii) 3200 kg/1000 mp pentru tomate;
iv) 2200 kg /1000 mp pentru varza albă și/sau roșie.
v) 2000 kg/1000 mp pentru vinete.
Dovada valorificării producției de legume obținute în spații protejate o constituie bonul fiscal/factura/fila din carnetul de comercializare.
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1000 mp/beneficiar este  de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală  Europeană la data de 30 septembrie 2020, pentru schema de ajutor de minimis.
Cererea de înscriere în program se depune la APIA până la data de 17 mai 2021 inclusiv. Acte atașate cererii:
a) copie a B.I./C.I. solicitant sau al/a reprezentantului legal daca cererea este depusa prin reprezentant legal/imputernicit ;
b) copie a atestatului de producător valabil până la 31 decembrie 2021;
c) împuternicire/procură notarială și o copie a B.I./C.I a unui reprezentant, după caz;
d)copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului/Registrul naţional  al asociaţiilor şi fundaţiilor sau a actului în baza căruia îşi desfăşoară activitatea;
e)dovadă cont activ bancă/trezorerie;
f)adeverinţa în original, din Registrul agricol conform înscrisurilor aferente anului 2021, care atesta suprafaţa de teren cu spatii protejate utilizată de solicitant în baza oricărui act juridic care conferă dreptul de folosinţă asupra terenului în cauză.
 



Source link

Continue Reading

Politic

Oierii la Parlament! Cumpărați-vă mieii direct de la stână! Așa nu va dispărea oieritul!

Matei Dorin

Published

on

oieri-la-parlament_b
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

“Până acum nu ne-a consultat nimeni!!
Asta au clamat toți cei cu care am mers până acum în Parlamentul României!!
Acum câteva săptămâni am fost cu fermierii și crescătorii raselor autohtone Bazna și Mangalița
Săptămâna aceasta (săptămâna trecută n.r.) am fost în Parlament cu cei din sectorul creșterii de ovine:
Dl. Dr. Moruțan Horia: Președintele Asociației crescătorilor de ovine Alba
Dl. Prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.
Dl. Ioan Câmpean, Preşedintele  Federaţiei Crescătorilor de Ovine din România Pro-Ovis – Bistrița
Dl Daniel Pop, Preşedintele AJCOC Pro Ovis Maramureș
D-na Crișan Monica, Director Registru genealogic și președinta Asociației crescătorilor de oi Arad
Dl. Iancu Polifronie, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din Dobrogea (ACOD)
Dl Gheorghe Dioane, Asociația Crescătorilor de ovine și caprine Ovis Banatim

În mijloc, în costum popular, senatorul Călin Matieș.
Cât timp eu voi fi senator, toți producătorii, fermierii, legumicultorii, producătorii și meșteșugarii din România vor avea acces direct către autoritățile statului român: ANSVSA, ministerele de resort, comisiile de specialitate din Camera Deputaților sau Senatul României!
SACRIFICAREA MIELOR DE PAȘTI: vor fi și puncte temporare de sacrificare!
În 2020, în starea de urgență, când nu aveam culoarele verzi și am avut o semi-criză alimentară am solicitat de urgență MADR și ANSVSA să dea rapid voie să se poată sacrifica mieii la stână, pe baza unei cereri către DSVSA-uri! Și așa am avut miei la Paștele 2020!
CONCLUZIE: Cumpărați-vă mieii și iezii de la stânele din județele voastre și de la crescătorii de oi! Așa îi menținem în viață și nu va dispărea oieritul din România!
MIELUL DE PAȘTE și sprijinirea oierilor români:
1. DIRECT DE LA STÂNĂ, unde vor fi autorizate temporar cu respectarea unor norme minime de bio-securitate
2. PIEȚELE LOCALE pe care le va autoriza orice primărie care își dorește acest lucru. Aici vor putea vinde toți oierii autohtoni! Condiția este ca și primarii să se implice în acest demers.” A anunțat, pe 16 aprilie 2021, senatorul PSD de Alba Călin Matieș, pe pagina sa Facebook. Călin Matieș este și președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale.



Source link

Continue Reading

Politic

Fermier: Ajutorul național tranzitoriu e mai mic cu 70%! Cuantum oficial pe hectar anunțat de APIA!

Matei Dorin

Published

on

MINISTRUL OROS: FALIMENTUL FERMIERILOR MARI NU I-AR AJUTA PE FERMIERII MICI!
Apasa pe Imi Place sa fii la zii cu toate noutatiile

Cuantumul ANT vegetal pentru anul de cerere 2020, anunțat luni, 19 aprilie 2021, de APIA este mult mai mic prin comparație cu valoarea pe hectar a ajutorului național tranzitoriu, plătită fermierilor pentru anul de cerere 2019, din unele sume pe hectar aproape că s-a tăiat 70%, așa cum ne-a spus fermierul. 
ANT1 (Culturi în teren arabil) – 5,9866 euro/hectar. Suprafața determinată la plată pentru anul de cerere 2020 este de 7.103.751,85 hectare, iar plafonul alocat pentru plată este de 42.527.430 euro. APIA le achită fermierilor subvenția în lei, la un curs de 4,8725 lei pentru un euro. Astfel, pentru un hectar, un fermier primește acum de la APIA suma de 29,1697 lei/ha. Anul trecut, pentru anul de cerere 2019, fermierii au primit, în contul ANT 1, suma de 13,3202 euro/ha = 63,1791 lei/ha.
ANT3 (Cânepă pentru fibră) – 5,6065 euro/hectar. Suprafața determinată la plată este de 489,07 hectare, iar plafonul alocat pentru această plată este de 2.742 euro. APIA le achită fermierilor subvenția în lei, așadar, pentru un hectar, un fermier încasează ANT3 în sumă de 27,3176 lei/ha. APIA, așa cum am spus, plătește 4,8725 lei pentru un euro. Anul trecut, pentru anul de cerere 2020, ANT3 plătit fermierilor a fost în cuantum de 8,9570 euro/ha = 42,5421 lei/ha.

ANT4 (Tutun) – 790,5778 euro/hectar. Suprafața determinată la plată este de 818,17 hectare, iar plafonul alocat pentru plată este de 646.827 euro. APIA le achită fermierilor subvenția în lei, la cursul de 4,8725 lei pentru un euro, astfel pentru un hectar fermierii încasează anul acesta ANT4 în cuantum de 3.852,0903 lei/ha. Anul trecut, pentru anul de cerere 2019, fermierii au încasat ANT4 în cuantum de 1.569,4413 euro/ha = 7.454,2183 lei/ha.
ANT5 (Hamei) – 181,3022 euro/hectar. Suprafața determinată la plată este de 230,99 hectare, iar plafonul alocat pentru plată este de 41.879 euro. APIA le achită fermierilor subvenția în lei, astfel pentru un hectar, fermierii încasează 883,3949 lei/ha. Anul trecut, pentru anul de cerere 2019, fermierii au încasat ANT5 hamei în cuantum de 400,2599 euro/ha = 1.901,0744 lei/ha.
ANT6 (Sfeclă de zahăr) – 32,1580 euro/hectar. Suprafața determinată la plată este de 23.495,42 hectare, iar plafonul alocat pentru plată este de 755.567 euro. APIA le achită fermierilor subvenția în lei, astfel pentru cultura de sfeclă de zahăr încasează un ajutor național tranzitoriu de 156,6898 lei/ha. Anul trecut, în contul ANT6 sfeclă de zahăr, fermierii au încasat 73,8219 euro/ha = 350,6244 lei/ha.



Source link

Continue Reading

Trending

Actual © 2020 AgroLocal.ro. Aggregatori de stiri in domeniul agriculturii din toata Romania.